
30 cititori
Am avut, cu Poșta Română, o lungă relație de încredere. Eu scriam, ei livrau, credeam ideea aia veche că Fie ploaie, fie vânt, Poștașul e nelipsit.
Nu rimează, dar nici nu mă îndoiam că ce trimit ajunge. Și după ce în 2003 am salvat de la faliment Poșta Română și CFR_ul, azi trebuie să mă despart definitiv de o gândire arhaică, de un obicei nobil, de o încredere oarbă, de pe vremea când lucrurile se mai făceau bine.
Uite de ce:
În 2003, Poșta a fost cea care a purtat greul poveștilor mele despre viitor. În 2003 abia aveam minute să ne spunem Hello la telefon. Așa că se întâmpla asta (fragment din povestea noastră):
”Capitolul 2 – Cum am salvat de la insolvență Poșta Română și CFR-ul
De ziua mea mi-a trimis flori, dar nu așa cum o face OMV sau Magnolia pentru tine azi. Ci pe o foaie A4. „Scuze că nu pot să-ți trimit trandafirul colorat, dar nu am imprimantă color.”(Scrisoarea 2, august 2003)
Reușeam prin scrisori să aflăm cine suntem. Dar închipuie-ți ce greu e să încerci să condensezi atâta informație, întâmplări și gânduri în câteva rânduri care vor fi citite doar peste 7 zile. Asta dacă le primeai. Exista și șansa să se piardă, să se uite, să se trimită în alte părți. „Cănd veneam spre casă mă gândeam cum să fac să primesc scrisorile. Am fost la Poștă să întreb. Ți-au găsit două scrisori și mă gândesc că poate săptămâna viitoare o primesc și pe a treia. Mi-au venit tot felul de gânduri: dacă mi-a luat-o vreun vecin, dacă o fi fost ceva poștaș mai curios?” (scrisoarea 5, septembrie 2003)


Scria Cristian Florea aici pe Linkedin că : Livrările prin poştă au fost introduse în Statele Unite în 1913. În februarie 1914, o fată pe nume May Pierstorff a fost trimisă prin poştă la bunici. Părinţii ei şi-au dat seama că e mai ieftin să o trimită prin poştă decât să-i cumpere bilet de tren, aşa că au cumpărat un timbru, i l-au lipit pe tricou, apoi au dus-o la poştă. Poșta Statelor Unite a interzis posibilitatea de a trimite oameni prin poștă în același an, 1914.”De acolo mitul:

”putem păstra normalitatea dacă, măcar o dată pe zi, pe săptămână sau pe lună, ne sunăm/ne vedem prietenii reali, amicii, familia și ne aducem aminte să fim recunoscători pentru ei și să le spunem asta dându-le 2 lei pe un timbru. Merită, nu?”Dar nu e adevărat. Din cauza ta, Poșta Română, de acum prietenia, un Salut, un Mi-e dor, tangibil, costă de la 15 lei, taxa unui curier. Și nu că e scump, dar e trist și nu ar trebui să ajungem aici pentru că suntem mai puțin ca oameni. Trebuia să ajungem aici după ce ajungeam mai mult ca civilizație. Și suntem orice, dar nu mai mult. Fiți buni, bine și cu minte! Te-ar mai putea interesa:
- Mi-ai vândut Clujul toamna
- De fumat de lași din ambiții, nu din motive
- O mică ieșire din Cluj – recomandare
Cătălina, în cuvinte etc. 


După 17 ani…ne despărțim, Poșta Română
Stilul tau este cu adevarat unic in comparatie cu alti oameni de la care am citit lucruri. Multumesc pentru postare cand ai ocazia, cred ca voi marca aceasta pagina.