*reading time: 5 min
O lectură și o vizionare de vară, care face apel la adolescentul din tine, care te răscolește și te farmecă și puțin, puțin, te împinge și spre a-ți aminti, deși poate nici nu ai ce. Vezi filmul înainte să citești cartea. Să îți spun de ce.
Call Me by Your Name by André Aciman
My rating: 4 of 5 stars
100 de cuvinte despre ce am simțit după
Cartea asta m-a tulburat undeva sub diafragmă, sub coaste, sub conștiință. Undeva acolo, imaginară sau trăită la un moment dat, a fost și senzația asta de dorință descrisă de autor. Așa o să o simți și tu, cartea, așteptarea, dorința, dacă ai cunoscut vreodată gustul dulce amărui al unei iubiri de demult, dintr-o adolescență din care îți aduci aminte doar gusturi sau mirosuri de ploaie, liliac sau asfalt topit. Stilul e unul aproape poetic, descrieri și imagini construite parcă să pună mai multe piedici concluziei. Pe care, la un moment dat, oricum nu o vei vrea, pentru că o concluzie va însemna finalul cărții. Iar finalul vine, nu ca un clasic happy end, ci real, ca un fapt din viața reală.
Personaje: doi tineri bărbați, unul de 17, unul de 24 de ani
Tonul: introspecție cu gust de înțelepciune a povestitorului matur
Teme și motive: descoperirea sexualității, dorință arzătoare, așteptare și anticipare, deziluzia realității, sex și pierdere, maturizare și muuulte referințe culturale academice.
Citatul favorit: Just promise to let me keep it after you’re gone. (…) I want Billowy too. And the espadriller. And the sunglasses. And you.
Descriere într-o propoziție: O carte pe care ar trebui să o citești la 17 ani, dar pe care o poți înțelege poate doar după 50, la fel ca autorul.
Nota cititorului: 9/10
Nota INTJ-ului: 7/10, pentru că nu m-am putut identifica până la capăt cu povestitorul, prea elevat în discurs și prea ireal pentru un băiat de 17 ani, pe care nu m-am putut abține să nu îl consider copil uneori și să îl critic, și pentru că deși familiar în descriere și imersiv, locul a făcut ca povestea să pară ideală, mai mult decât omniprezentă în trecuturile comun simțite a vechiului EU al tuturor.
Filmul
100 de cuvinte despre ce am simțit după
Am văzut filmul înainte să citesc și cartea și asta pentru că era nominalizat la Oscar. O temă ce încă mai pare controversată, pe lista de Oscaruri? Hm. Și am văzut filmul, ca să mă regăsesc undeva în italia, cu sunt de greieri și miros de iarbă uscată de soare și piersici coapte pe pom. Are un ritm lent, are scene ce te fac pe tine să roșești și are o concluzie pe care nu o să o accepți prea ușor. Pentru că deși jumătate de film am așteptat ca el să înceapă și apoi jumătate ca el să se termine, ultimele 20 de minute m-au marcat destul cât să mă împingă la carte. Și recomand să începi așa, cu filmul și apoi cartea, pentru că actorii fac o treabă minunată și felul în care e filmat locul acesta atemporal din Italia pare să fie casa bunicii și senzația aia, de vară, o să îți trezească sentimente vechi. Și în carte vei găsi încă 20 de ani care nu apar în film. Și de asta o să merite.
Descriere într-o propoziție:
Un film care o să te facă să SIMȚI și la care nu vei putea intra ca pudic și de la care nu vei putea ieși râzând.
Nota spectatorului: 9/10 Nota INTJ-ului: 7/10, pentru că tot filmul parcă am așteptat ceva și asta doar pentru că rar am răbdare cu filmele de artă și doar ultimele 20 de minute mi-au părut reale, dar pentru aceea realitate și a meritat.
Recomandare: Filmul sau cartea? – Ambele și Filmul înainte de Carte.
View all my reviews – Goodreads
PS: Follow my facebook
Zi inspirată,
Cătălina
