timp citire: 1 min
De ce ne fascinează apăsarea unui buton și imaginea nemișcată rămasă, ca o farfurie de pe care ai mâncat tot, ca o amintire? De ce simțim să ne uităm la poze în loc să ne uităm la realitate și cum am căpătat încrederea asta că fotografia chiar înseamnă adevăr?
Cred că fapt fotografiile se nasc din teamă. Da, e și dragoste pe acolo, dar mai ales teamă.
-fotografiem momente de care ne temem că o dispară
-ne pozăm ca să ne aducem aminte că am fost frumoși
-facem colecție de poze care înseamnă ceva, ca să ținem minte că avem lucruri care înseamnă ceva
-fotografia e o minciună frumoasă, pe care vrem să o credem
-călătorim prin fotografii
-preferăm fotografia realității pentru că fotografia ne lasă timp și iubim să avem timp
-vrem poze pentru că sunt justificări, dovezi și mai ales simplificări
-fotografiem pentru că trăim și vrem să trăim veșnic
-fotografiem ca să ne ascundem
-pozele sunt declarații că Suntem și am avut un impact asupra lumii
-fotografiile nu sunt cuvinte, nici 1000, nici 1, dar sunt povești pe care ni le spunem singuri
-fiecare fotografie spune atâtea povești câți oameni o privesc
-ne e teamă că timpul trece
-căutăm constant un nou prezent
-iubim fotografiile pentru că majoritatea dintre noi nu ne iubim pe noi
-pozăm tot ceea ce am vrea să punem într-o cameră imaginară, dintr-o inimă imaginară
-fotografiem pentru că avem impresia că așa explicăm ceva
-credem că realitățile spun prea puține despre noi, așa că facem poze
-trăim prea departe unii de alții și suntem prea mulți ca să ne ajungă cuvintele, prezența și prezentul
-pozam tot ce iubim, când iubim și ne temem apoi de trecutul ăla
Dar sunt poze: se șterg. Și totuși, asta nu ne oprește. Pentru că trăim în imagini. Și uneori ochii nu ne ajung.
PS: Susține-mă cu un like pe pagina de facebook. Promit că o să te fac să zâmbești…prin povești.
Dacă vrei să scriu pentru tine, contactează-mă la 0762.638.680 sau catalina@consultant.com
Zi inspirată,
