Cătălina Gal
Scriu din 1998.
Eu sunt Cătălina. Salut!
Jurnalistă, copywriter, ghost writer, socioloagă, antreprenoare — și, din 2025, autoare de romane contemporane. În plus, zilnic sunt cititoare cu acte în regulă.
Am început cu temele — le adoram. Am scris poezii publicate în revista Examene, lucrări la Olimpiadele de Filosofie, Engleză și Limbă română. Am terminat Jurnalismul și Publicitatea, apoi un Masterat de Sociologie la UBB.
Am scris articole de presă ca jurnalist (ador reportajele). Am scris discursuri ca om de PR (pentru că îmi plac), am scris cursuri și texte de vânzări (aici m-a ajutat Sociologia). Am scris, corectat și supervizat apariția unor manuale și a unui dicționar, la editura Sinapsis din Cluj-Napoca.
Am început propria afacere la 20 de ani, alături de soțul meu. Și de atunci, am construit 3 companii. Am scris fiecare cuvânt necesar, pentru fiecare (contracte, anunțuri de angajare, comunicări, reclame, slogane, scrisori, avize, manuale, cereri). Iar pentru ultima companie, care a crescut de la afacere locală la brand național și apoi franciză, am scris începând de la nume, la manualele de brand și de franciză și formularele de marcă înregistrată. Și advertoriale pentru fiecare francizat, modele de email, landing pages, pagini de vânzări, bloguri…
Probabil că ai mâncat, ai fost într-un loc sau ai în casă ceva scris de mine.
Am scris pentru sute de antreprenori, afaceri mici și mari. La activ: peste 3.000 de articole blog, sute de texte de site și advertoriale, scenarii pentru reclame TV și radio, zeci de nume unicat pentru produse.
Am scris, în primul an de relație cu soțul meu, 500 de scrisori împreună. Probabil voi scrie cartea aceea despre relații la distanță. Am scris scrisori și prietenilor dragi — încă le scriu, ador să scriu de mână. Am scris povești de dragoste, cadou de nuntă sau cadou între parteneri.
Scriu poezii de când mă știu. Așadar, scriu de 28 de ani. Iar din 2025, am scos manuscrisele de la păstrare și am început să scriu povești noi.
Roman contemporan
Zgârcă
Pentru cei cărora le e dor de ducă, pentru antreprenori, pentru cei care vor să râdă cu oameni ca ei — și pentru cei care și-au spus vreodată „Păi ce viață e aia fără X?"
„Cred sincer că toți merităm cuvinte mai bune."
Cătălina Gal
Fiți buni, bine și cu minte,
Cătălina (în câteva cuvinte)
Iar cuvintele mele…
din experiența de jurnalist, copywriter, ghost writer, introvertit, de patron, de angajat, de antreprenor și sociolog, de om pasionat de oameni și îndrăgostită de coincidențe, de cititor și scriitor…
…le poți cumpăra de aici
Mulțumesc pentru sprijinul tău!