Genul: Horror  2008

Feel: bitter/sweet, scary
Pentru: oricine vrea sa vada altfel de film horror, de la maestrii suedezi

Pentru: CARTEA pe care v-o recomand din toată inima și o găsiți aici

Actori:Lina Leandersson si Kåre Hedebrant                 

         Carte horror și filmul care a mers perfect cu ea   

Am adorat filmul din 2008. M-a speriat al naibii de rău. M-a făcut să mă trezesc în miezul nopții și să-mi țin soțul de mână. Mi-a dat fiori să mă gândesc, doar pentru o secundă, că poate ea îl folosea și totul era un plan. Veți vedea ce vreau să spun, pentru că o să vă povestesc filmul, ca să vă conving cât de tare merită cartea. Mai ales că acum (2023) rulează deja un serial Let the right one in. E o poveste care merită văzută și mai ales citită. 

Titlul cărții și al filmului vine la la Morrissey  și piesa „Let the Right One Slip In„, cu elementul adăugat din folclor care spune ca vampirii nu pot intra neinvitati in case.

The Right One Slip In-Morrissey

Let the right one in
Let the old dreams die
Let the wrong ones go
They cannot
They cannot
They cannot do what you want them to do
Oh …
Let the right one in
Let the old dreams die
Let the wrong ones go
They do not
They do not
They do not see what you want them to
Oh …
Let the right one in
Let the old things fade
Put the tricks and schemes (for good) away
Ah … I will advise
Ah … Until my mouth dries
Ah … I will advise you to …
Ah … let the right one slip in
Slip in
Slip in
And when at last it does
I’d say you were within your rights to bite
The right one and say, „what kept you so long ?”
„What kept you so long ?”
Oh …

Let the right one in – filmul și o descriere, care să vă convingă să citiți cartea, să vedeți filmul și să căutați serialul!

John Ajvide Lindqvist a adaptat scenariul din romanul său de groază, împrumutând titlul de la Morrissey, una dintre preferatele lui. Și faptul că a făcut-o pentru acest film suedez a făcut diferența. Deoarece Tomas Alfredson a creat o poveste vizuală atât de înfricoșătoare și cool în același timp, că aveam nevoie de timp pentru a decide dacă sunt jignită, îngrozită sau hipnotizată. În film, aproape că puteam simți că întorc paginile unei cărți foto, rece ca naiba și tentantă în același timp. Toată acea zăpadă m-a înghețat și imaginea unui băiețel prea palid (Oskar) are un sens perfect în acea mișcare detaliată. Liniștea filmului este seducătoare ca un basm ce știi că merge spre dezastru. Și să recunoaștem; roșul sângelui este cu atât mai fierbinte când arde vizual pe un alb pur.

Oskar este singur. Are așadar mai mult timp pentru el, în mintea sa, ca să-și răzbune lipsa de putere în moduri ciudate și înfiorătoare (înjunghiind un copac care pentru Oskar reprezintă chinuitorul său din copilărie de la școală). Această atitudine de înstrăinare și mânia îmbuteliată îl fac o „țintă” perfectă pentru o fată și mai obișnuită cu violența. Eli îl întâlnește pe acest băiețel reprimat într-unul dintre puținele momente foarte violente din film, cel menționat mai sus. Și după părerea mea, ea îl înțelege greșit la acest moment. Ea îl ia pentru ceva ce el nu este: un omuleț răzbunător. De fapt, filmul începe cu acele cuvinte tulburătoare „Squel like a pig!” iar Oskar este cel care le spune, într-o scenă în care îl vedem la bustul gol. Poate că acesta este un indiciu că dedesubt, el este un vulcan care așteaptă să erupă.

Fiecare mică scenă din film este o capodopera cinematografică. Rece, dar arde. Statică, sadică și înfricoșătoare. Precum pregătirea detaliată a „trusei de recoltare”, al cărei scop îl aflăm ulterior într-un mod grotesc. La început, habar nu avem că bătrânul sau fetița sunt altfel. Da, la complexul de apartamente ajung noaptea și da, blochează geamurile, dar asta nu înseamnă mare lucru deocamdată. Scena în care el își așteaptă prada și o ucide este îngrozitoare. Lăsând liniște în fundal, pentru a crea scena, putem auzi fiecare picătură și fiecare pas pe zăpadă. Ajungem să vedem rezervorul înainte de a putea vedea rana. Iar comedia întunecată a scenei cu uriașa băltoacă albă este ceea ce mi-a făcut stomacul să se întoarcă.

Îl luăm pe bărbat drept un ucigaș sadic, căruia nici măcar nu-i face plăcere uciderea. Îl vedem „făcându-și treaba”.

Dar băiatul din scena următoare este ca un ucigaș reprimat, pentru că are cu siguranță destulă ură în el.

Eli ne este prezentată cu o voce de adult și un mod ciudat, suprarealist de a te îmbrăca și de a sări. Totuși, pare destul de umană. Îl vedem din nou pe bărbat, persecutat de o voce puternică, vocea unui dominator. Își cere scuze pentru „recoltarea” eșuată. Această întorsătură ciudată ne face să credem că în spatele ucigașului crud se află o forță și mai întunecată, care poate face acest tip de vănătoare, trebuie să o facă, dar preferă să aibă un „mic ajutor”.

În scena cubului Rubik am fost obsedată de patru lucruri. Remarca lui Oskar „Miroși amuzant”, felul cum sună stomacul lui Eli, răspunsul „Am uitat cum” la întrebarea lui Oskars „Nu ți-e frig?” și frumosul prim plan al lui Eli înfometată și în durere.

Ne putem da seama acum, pentru prima dată în film, că Eli este un fel de monstru care folosește înșelăciunea pentru a-și obține victime. Ea ucide un străin, iar „ajutorul” ei merge și curăță mizeria.

În a doua scenă cu cei doi copii, găsesc întrebarea lui Eli „Miros mai bine acum?” bizară. Nu m-am putut decide dacă ea l-a rugat să o miroasă doar să-l facă să recunoască ceva sau dintr-un alt motiv.

Această a doua scenă este grozavă. Îi putem vedea că relaționează, făcând ceva cu și pentru celălalt. Eli face o demonstrație cu cubul Rubik și Oskar o privește într-un mod foarte… curios, captivat, aproape ca un tânăr băiat. Mai târziu, în scena cu bătăușii – o scenă atât de bine făcută încât lovitura peste față și roșeața ritmică mi-au cauzat durerea obrazului – Oskar avea ochii închiși, de parcă s-ar fi dus la locul lui secret în timp ce ei îl chinuiau.

Avem apoi a treia întâlnire la locul de joacă și vedem instinctul ucigaș în Eli. Ea îi spune lui Oskar să-i lovească pe infractorii săi. „Tare”. Ea spune asta cu atât de multă speranță încât aproape că îi simt mâna împingându-l să facă asta. Poate că ea încearcă să testeze „potențialul ucigaș” din el, dar mi s-a părut ciudat într-un alt fel. Există o nevoie evidentă de răzbunare din partea ei și aceasta nu este cauzată de natura ei. Ea a ucis înainte doar pentru a se hrăni. Aceste cuvinte sunt pline de ură față de infractori și de gândul că cineva a acționat pe baza slăbiciunii altcuiva. Poate că a simțit asta pentru că ea însăși ar fi fost abuzată.

Sunt obsedată de lucrurile despre care vorbesc mai târziu în scena prin perete și de motivul din spatele faptului că Oskar a vrut să continue să vorbească așa. Hm.

Lucrurile se dezvoltă și o vedem mai mult pe Eli lângă Oskar. Vrea să-i facă pe plac și ia o bomboană, chiar dacă bănuiesc că știe că o va îmbolnăvi. Ea deja pare ciudat de bolnavă. Dar faptul că ia bomboanele îl face pe Oskar să o îmbrățișeze dulce. În mintea mea, acesta este momentul care o face să realizeze că există mai mult în legătura ei cu Oskar. Ea îl întreabă dacă îi place de ea și el îi spune da. 

Următoarea scenă importantă pe care o are Eli este cu Hakan, „ajutorul ei”. Din ceea ce spune „La ce altceva sunt bun?” înțeleg că vrea să facă asta pentru ea, dar pare puțin frustrat. Ca o soție care este o bucătăreasă bună și soțul are nevoie doar de mâncare de la ea și ea devine frustrată – dacă înțelegi ideea… Eli care îl mângâie pe față ași scena ulterioară în care el se arde pe exact aceeași parte a feței este un detaliu cinematografic special. Iar scena spitalului m-a înfuriat, pentru că nu puteam să înțeleg: el știa că e pe moarte, o lasă să se hrănească cu el, dar apoi ea îl împinge de fereastră și îl lasă să sufere, pentru că este încă în viață când aterizează. Nu e frumos deloc, când te gândești că prima ei crimă din film e victima care de bunăvoie a lasat-o să se hrănească.

Ajungem la scena mea preferată din film, cei doi copii din camera lui Oskar. Totul începe cu un minunat „Trebuie să spui că pot intra.” Replică despre faptul că el trebuie să spună cuvintele exaect îi poate face pe unii să creadă că aceasta este concluzia filmului. Și Oskar ar fi trebuit să se gândească înainte de a o lăsa să intre. 

Ea intră și își scoate hainele și este timidă. Îmi place totul la conversație, de la faptul că ea nu înțelege ce înseamnă „prietenie exclusivă”, până la mărturisirea ei că nu ea este o fată de fapt. Faptul că aceste cuvinte apar a doua oară în film mă face să cred că este mai mult la această mărturisire. Nu poate fi doar ea care încearcă să-i spună că este un vampir. Ea pare să spună: nu pot fi prietena ta pentru că nu sunt fată. 

Și pentru a pune capăt motivelor care fac această scenă atât de grozavă, ea se încheie cu o întrepătrundere perfectă a degetelor, atât de caldă încât luminează camera.

A doua zi, Oskar, un băiat cu o iubită acum, face un pas spre independență și luptă împotriva bătăușului. Iar imaginea lui Oskar mulțumit este grandioasă: arată aproape ca și cum ar avea un orgasm sexual, este în frenezie, simte putere și eliberare.

Și aici vin ultimele 45 de minute ale filmului, cu scena înfiorătoare în care Eli linge sângele lui Oskar. S-a tăiat pentru a face o legătură cu ea și a aflat în schimb că ea este ceva… ei bine, nu o fată. Arată în vârstă și ca un animal, dar nu vrea să-l omoare, așa că îl trimite departe.

Din acest punct, lucrurile devin tot mai înfiorătoare. Vedem acțiunea vampirului Eli, un tată aparent gay a lui Oskar, Oskar fugind de la tatăl său după ce a citit o notă tulburătoare de la Eli „Trebuie să plec și să trăiesc sau să rămân și să mor” semnat cu „A ta, Eli”, acea scenă nenorocită cu pisicile care o atacă pe „tânăra vampir” (singura scenă din întreg filmul care mi s-a părut „nenaturală”, cumva) și combustia din spital.

Dar înainte de acea ardere, care ne arată ce poate experimenta Eli dacă a intrat în contact cu lumina, avem un moment frumos și tandru cu cei doi puști, comunicând prin fereastră. Ah, metafora! Oskar acceptă mai greu faptul că ea este săracă și că poate a furat de la victimele ei. Puștiul devine un pic măgar, cu o aură ciudată de superioritate. A, și un lucru ciudat, Eli spune că banii pe care i-a primit i-au fost dați de diferiți oameni, nu furați de la victime. Ciudat.

Data viitoare când se văd, Eli face următorul lucru pentru a-i arăta lui oskar încrederea pe care o are în el. El este un ticălos, dar totuși ea își riscă viața și îl face să înțeleagă că îi pasă de el. Și lui de ea. Dacă ar putea exista o scenă care să explice titlul filmului, aceasta ar putea fi. Oskar spune cuvintele acestea pentru că înțelege că îi pasă de ea, chiar și știind ce este ea, o invită în casa și în inima lui. Asta suntem conduși să înțelegem. Ea mărturisește că pentru ea este necesar să omoare, dar din punctul ei de vedere lui Oskar chiar i-am plăcea. Această replică ne face să credem că în mintea ei Oskar este noul Hakan, dar de data asta îi pasă de ”ajutorul ei”. 

Mai târziu, în film, o vedem salvându-l de toți bătăușii, iar asta înseamnă pentru mine că l-a ales să fie un „Hakan” mai bun, unul pe care îl iubește și căruia i-ar dărui viața ei secretă, teribilul ei blestem.

Și pentru mine, asta înseamnă că el este cel potrivit pentru ea.

Există o altă scenă foarte importantă în interiorul casei lui Oskars, și aceasta este imaginea corpului gol al lui Eli și a cicatricilor îngrozitoare. Ia asta, lângă cuvintele ei „Nu sunt o fată” și „Sunt ca tine” și am dreptul să cred că nu este o ea până la urmă. Dar nu avem nicio reacție la asta de la băiat, pentru că mama lui Oskar vine acasă și îi întrerupe strigând „Lasă-mă să intru” – o replică amuzantă în contextul filmului.

În continuare vedem testul suprem pentru Oskar. El o vede pe Eli ucigând pe cineva, după ce el însuși încearcă să-l împiedice pe bărbat să-i facă fetei rău. Așa că el îi salvează viața, ea îl sărută (însângerată) și spune că trebuie să plece, ceea ce îl face pe băiat să plângă pentru prima dată în film.

Ajungem la scena finală, o mică capodoperă. Tot ce s-a petrecut în film este uitat și avem exact același cadru cu zăpada liniștită care cade pe fundal negru, dar cu o mare diferență. La început, după acest cadru, vedem un spațiu întunecat, rece și reflexia unui băiat cu cuvinte de ură în interiorul unei camere. Acum, la final, după cadrul cu zăpadă, vedem un spațiu luminos, aproape cald, poate din cauza pungii roșii, și același Oskar, de data asta liniștit și fericit când aude codul Morse de la Eli.

În cutia mare de lângă el – cum a putut să o ducă? – putem fi siguri că este Eli și, pentru prima dată, este trează în timpul zilei. Bate „Kiss” în cod Morse și el răspunde cu același cuvânt. Un schimb de dragoste copilăresc, dar atât de important. 

Sfârșit. 

 

Ce film grozav a fost acesta. Și de aceea vă recomand cartea, care deși ați citit ceva din film aici, tot vă va plăcea și vă va suprinde. Totul de la primul cadru până la ultimul a fost atenție la detalii și stil fotografic. Copiii au fost grozavi, mi-a plăcut combinația de putere și fragilitate la fată și schimbarea la băiat. Au fost uimitoare.

Și încă ceva, pentru că îmi plac simetriile. În mod ciudat, la începutul filmului, Eli vine noaptea cu un bărbat și nu-i spune nimic. La final, ea pleacă cu un bărbat în timpul zilei și îl asigură pe acesta de dragostea ei.

Morala: Umanitatea se dezvoltă din copilărie. 
Finalul: de nota 10
Cartea: Merită să citești și cartea dacă vezi filmul? ABSOLUT. E o experiență diferită și merită 100%. 

 

 

PS: Mă poți urmări pe Insta pentru alte povești din vacanțe, cu sfaturi despre cărți și citate cool. 

Dacă vrei să scriu pentru tine, contactează-mă la catalina@consultant.com
Zi inspirată,