Prieteni vs Friends - Catalina Gal

Facebook-ul a furat cuvântul „prieten” și l-a abuzat repetat, în moduri dezgustătoare, până și el a ajuns să creadă că e adevărat.

Și așa am ajuns de a avea gașca de 2,6, 11 prieteni, la a ne baza pe prezența online a câtorva sute sau mii. Și nu asta ar fi problema, nu. Problema e atunci când și tu iei în serios lista aia de Friends și începi să ai așteptări sau să o folosești ca scară de măsurare.

Înțeleg (în parte) strategia Facebook, dar tocmai motivul ăsta a fost unul pentru care am evitat listarea pe rețea până acum 3 sau 4 ani.

Pentru că eu îmi aduc aminte ce e un prieten. Unul real. Unul la care scriam scrisori.

Știu ce așteptări aveam de la un prieten și de la mine ca prietenă. Îmi aduc aminte când calculam în ce puteam să mă bag (dezbateri, discuții, bătăi) în funcție de cine îmi avea spatele. Iar mesajul ăsta tâmpit de la Facebook mi s-a părut cel mai trist lucru.

Păi uite că nu vreau să fac publică ziua mea. Pentru că prietenii mei o știu. Și cei noi o vor afla, de la mine, face to face, la un suc. Și dacă o să le pese, o s-o țină minte, o să o noteze (eu le am notate) habar n-am, o să aloce 1 minut să se gândească dacă le pasă, cum să o noteze și să nu se bazeze pe Facebook să le spună.

Și nu vreau ca ”Friends” să îmi facă ziua specială pe Facebook, că nu acolo trăiesc.

Bun. Mică listă de diferențe Prieteni vs Friends:

Prietenii te sună de ziua ta și urarea conține mai mult decât La mulți ani sau o poză cu trandafiri dată forward din altă parte. (deși și asta cu mesaj privat cu trandafiri tot e un pas peste ce e mai jos) Friends îți postează pe wall și chiar dacă ar avea numărul tău, nu te-ar suna, și nici mesaj nu ar da, că e prea personal.

(sau ”nu vede lumea” – că am auzit și asta ca motiv să îți fac publice evenimentele :)))))))

Prieteni sunt cei care te-au văzut măcar o dată răcit, plâns sau furios. Friends sunt cei care te văd doar cu filtre.
Prietenilor le știi vocea. La Friends recunoști poza de profil…poate.
Prieten îți e cel la care te gândești să suni după o ceartă cu jumătatea, când începe pandemia (*notă adăugată în aprilie 2020). Cei pe care îi eviți, le vorbești despre #happy când tu ești varză, sau te uiți să vezi dacă trăiesc pe profile, sunt Friends.
Toți prietenii tăi știu cel puțin un lucru stânjenitor despre tine și ai încredere că e ok. Cei de care te ferești ca de dracu să nu afle ceva stânjenitor despre tine sunt Friends.
Prietenului poți să îi ceri să facă ceva pentru tine, dacă e important. De la Friends, doar aștepți.

Și e ok. Sau ar fi ok, dacă lista aia s-ar numi Followers sau Circle sau Cunoștințe sau Peeps. Dar ei îi numesc Friends și e trist când primesc mesaje ca cel de mai sus.

E și mai trist când mă surprind că dau un mesaj pe Messenger unui prieten în loc să îl sun. Și da, mi-a fost mereu mai greu să vorbesc decât să scriu, dar totuși.

Și e cel mai trist când la un eveniment important, reușită, realizare, orice, dau Like înainte să dau un telefon de felicitări. Sau un sms. Încerc, încă, să mă corectez.

E și vina noastră, că o să fim, așa încet, convertiți. E și vina lor, că ne-au găsit punctele slabe și le exploatează și ne dezumanizează.

Dar putem păstra normalitatea dacă, măcar o dată pe zi, pe săptămână sau pe lună, ne sunăm/ne vedem prietenii reali, amicii, familia și ne aducem aminte să fim recunoscători pentru ei și să le spunem asta dându-le nu 2 lei pe un timbru, cum scriam la un moment dat, ci 1 minut din timpul nostru. Merită, nu?

Și oricâți ar fi, ca număr, n-o să comparăm numărul ăla cu numărul listei de pe Facebook. Pentru că e nerealist și sincer și inconfortabil să ai 100 de prieteni.

Gândește așa:

Pe cine m-a interesat să văd în ultima lună doar așa, să întreb ce face, dacă e bine.
Cine m-a sunat în ultimul timp doar așa, fără să ceară nimic.
Dacă mâine mă așteaptă o bătaie pe bune, pe cine chem cu mine? Și cine vine?

Fiți buni, bine și cu minte,