De fumat te lași din ambiții, nu din MOTIVE

3 min

Zilele trecute am trecut de un an fără fumuri. Trase în piept, pentru că inspirate și în cap încă am și prea curând nu o să le găsesc leacul. Deși…prima dată trebuie să vrei.
Știi, se zice că așa și cu lăsatul de fumat. Trebuie să vrei. De fapt, așa se zice cam ca la orice dependență: recunoaște că ai o problemă și dorește-ți să te vindeci. Mie ce se spune mi se pare o prostie. Pentru că o dependență, fără a fi boală, pentru mine înseamnă ceva ce dintr-un motiv sau altul îmi place de mor. Așa că de ce să renunț? Și atunci de ce am renunțat?

Din ambiție și frica de eșec. La fel cum fac toate lucrurile care merită și care mă țin. Din nevoia imperativă de a demonstra cuiva sau mie că pot.
Degeaba mi-au spus doctori că sunt subponderală. Nu puteam renunța la senzația de calm și detașare pe care mi-o dădea momentul meu cu țigara mea mentolată.
Degeaba îmi făceau alții calcule și îmi împărțeau banii pe vacanțe fictive. Adoram să simt între degete corpul subțire al țigării, să-mi ating buza cu un deget uneori în timp ce inhalam și să încep o discuție cu un click de brichetă.
Dacă ar fi o combinație de cifre, relația mea cu țigările ar suna ceva de genul: 5A-1Z-11A-6L-8A-6A. Adică primii cinci ani din viață nu am știut de ele, apoi tata mi-a făcut favoarea de a-mi da să trag dintr-o Carpați, lucru care m-a cumințit încă 11 ani, când la liceu ne-am prostit cam 6 luni și iar o pauză de 8 ani, până când viața de adult cerea ceva la cafea dimineața.
Am fumat 6 ani.
Și degeaba îmi puneau poze dezgustătoare pe pachete, degeaba scumpeau țigările, degeaba nu îmi creșteau unghiile mai mult de 1 cm și tot degeaba răceam în fiecare iarnă. Fumam pentru că îmi plăcea. Mișcarea, senzația, mirosul lor. Combinația de fum de țigară și parfum mi se pare irezistibilă pe el. El când fumează uneori e irezistibil.

.

Bine, o femeie care fumează nu mi se pare ceva la fel de atrăgător, dar asta e doar estetica mea.
Adoram anticiparea momentului de dimineață, când aveam cafeaua în cană și gustul primului fum. Era concluzia, stereotip cinematografic, a unei dimineți prelungite în pat, sau a unei nopți târzii, tot în pat.
Cu tot răul care era prevestit, mie țigările îmi făceau bine. Dar le-am lăsat.

.

It’s not you, it’s me, cum ar zice americanii la despărțiri.
Și nu am avut niciun motiv logic. Nici nu poți avea, când faci ceva ilogic, ca a renunța la ceva ce iubești.
Îți place să fumezi, altfel nu ai fuma. Așa că pentru a te lăsa, înseamnă a face ceva contra firii tale. Iar motivele pot fi doar ilogice: pariuri, supradoză, toane, ambiție.
Adică o s-o faci ca să te dai mare. Fie ție, fie în fața altora. Și nu, n-o să începi să strângi banii și să pleci în concediile alea fictive, n-o să mergi la sală, n-o să faci dragoste pe mormane de bancnote economisite. Nu o să te îngrași ca porcu/vaca decât dacă exagerezi (na, ca în orice) și nici draci nu o să ai, decât dacă ai motive clare de a face figuri pe care acum le reprimi și ai nevoie de scuză.
Nu o să ai niciun motiv superior, drept și de nestrămutat, la care să apelezi când o să simți că îți cedează voința: bani, sănătate, productivitate :)) Nu. E simplu. O să fumezi sau nu.
Pentru că țigările te omorau, dar încet și dacă semeni cât de cât cu mine, nu te doare pe tine capul de cum o să fii la 60 de ani. Poate nici nu crezi că ajungi la vârsta aia.
Deci nu ai cum să negociezi cu tine.
Tot ce ai e ziua și nefumatul. La final poți spune că ai fumat sau nu, până uiți să ți-o spui.
Chestiile științifice cu nicotina care se duce din corp după nu știu câte ore, sau că există o perioadă critică în care corpul își cere sunt prostii. Pentru mine. M-am lăsat dintr-o dată. Da, încă simt nevoia să fumez. După un an încă simt fumul cum îmi dă târcoale plămânilor și limbii. Irațional, dar cui îi pasă? Nu trăiește știința în locul meu. Da, când sunt atât de puține plăceri în viața e zi cu zi, sunt toantă că nu mă dedau plăcerii. Dar nu vreau. De ce? Așa.
Nu cred că alții sunt proști pentru că fumează. Subiectul e la fel de treaba fiecăruia cum e religia sau orientarea sexuală. Și poate o să zici că de aia am putut să mă las, că fumam de 6 ani doar.
Hai lasă scuzele. Am trecut și eu prin ele, când mai auzeam câte unul că s-a lăsat și încercam să îi demontez motivele: Aaaaa, păi fumai numai de-alea slabe. Ooooo, păi fumai doar la ocazii.
Hai serios, ascultă: dacă vrei să te lași, te lași.
Nu le reduci, nu inventezi ocazii. Pur și simplu nu mai cumperi și nu mai ceri țigări. Nici la stres, nici la ieșiri, nici la cafea, nici când îți plouă în gură la felul cum arată țigara în gura aia a lui.
Sincer, sunt doar avantaje când fumezi:
-lucrezi mai puțin, dar ești plătit la fel
-vorbești mai puțin, atunci când nu vrei
-ieși mai mult
-ai deschideri de conversație, networking ect
-ai motiv de a sta degeaba pe trotuar fără să pari nebun
-ai motiv să stai singur la masă fără să pari patetic
-ai ce aștepta când o ședință e insuportabilă

Mai zi și tu.

Așa că treaba ta ce faci. Dar dacă din când în când mai întrebi pe câte unul cum de a reușit să se lase, sau cauți articole de genul ăsta, să știi că ești ipocrit.
Ai ambiția să te lași? Lasă-te!

.

Altfel, fă ce vrei, dar nu mi te plânge că și când fumezi 2 pachete pe zi, că sincer mi se pare că te lauzi, nu că ai resentimente.
Nu-mi spune că-ți pare rău de banii pe care îi dai și ce puteai să faci cu ei. Nu de alta, dar pari prost. Doar un prost spune că ar putea face ceva mai bun cu banii și nu face.
Nu te văita că tușești, că n-ai bani de țigări și suferi, că ești bolnav și NU POȚI să te lași.
Sunt doar țigări, nu e cancer, for f**k sake. POȚI să te lași. Fără să mori. Chiar din momentul ăsta.

Fă-ți rost de niște ouă și recunoaște că tot ce faci e pe mâna ta.
Suge din țigara aia cu poftă, profund și recunoscător. Inspiră adânc, zâmbește, taci și bucură-te de ea. Fă-mi și mie poftă, doar când te văd, elegant încolăcit în jurul fumului.
Dacă ai început să fumezi, ești dezvirginat. Nu vei mai fi niciodată cu adevărat nefumător. Așa că nu contează decât ambiția ta sau motivele iraționale pe care ți le alegi.
Dacă le încalci, treaba ta. Dacă te ții de ele, la fel, treaba ta.
Dacă fumezi, ieși și bagă una, că articolul ăsta a fost cam lung.

Dar dacă ai zis vreodată că vrei să te lași, dacă ai răspuns vreodată cu nu pot, prin rândurile astea îți spun că ești nașpa. Și lipsa asta de determinare spune multe despre tine. Tu ești de vină, nu ele.
Pentru că e simplu. E chiar atât de simplu.

PS: Nu zic baftă sau noroc, că nu e nici examen, nici boală.

PS: Susține-mă cu un like pe pagina de facebook pentru viitoare recomandări de Filme, Cărți, Locuri, Oameni.