Zgârcă

Victor și Olimpia, ajunși la independență financiară, decid să se mute din Cluj în Dubai.

E luni și au o săptămână plină în față. Stabilesc întâlniri cu prieteni și cu familia. Zi de zi, vedem cum reacționează oamenii din viața lor la veste, ce vor de la ei, ce fac sau ce piedici le pun. Sora vrea bani, prietenul apartamentul, prietena se autoinvită în Dubai de Revelion.

Cum răspund familiile lor în confruntarea de sâmbătă? Pleacă împăcați sau certați?

• Luni: familia care ține la imagine
• Marți: familia care a scăpat de rate, dar soarta a lovit iar
• Miercuri: IT-stul care câștigă prea bine
• Vineri: influencerul fals, dar și sensibil
• Sâmbătă: cuplul care lucrează în afară ca să întrețină copiii
• Duminică: cuplul model, în vârstă, ca un miraj al îmbogățirii sănătoase

Iar intercalat, în fiecare capitol, avem episoade din trecutul celor doi protagoniști, care, de la dragoste la prima reciclare, la prima îmbogățire în boom-ul imobiliar, la abandonarea facultății, la criza economică din 2009, la a doua idee de milioane, la trădări și lecțiile învățate, au făcut destule pentru o viață, deși au doar 30 și ceva de ani.

Iar scena principală este blocul cu patru etaje, dar cu lift care duce și la 5, în care mai trăiește un vecin băgăcios și o doamnă care pare magică, o bătrână judecătoare oarbă și, ca locație, reprezintă și o scenă anume construită pentru a spune povestea asta despre cum viața nu e liniară și mereu, după colț, se ascunde altă provocare.

Prin aceste interacțiuni și alte cinci puncte de vedere episodale, esențiale în a construi tabloul în care acționează cei doi, Zgârcă face analiza societății, a percepției și a prejudecăților legate de aparențe și bogăție.

Un cuplu ajuns la independență financiară se mută. De la prima îmbogățire în boom-ul imobiliar, la abandonarea facultății și reacția familiei, la criza economică din 2009, la a doua idee de milioane, la trădări și lecțiile învățate, cei doi au testat mereu limitele prejudecăților și judecăților, oscilând între a fi apreciați și invidiați, și a fi etichetați. Relația lor cu banii și regulile necesare unui joc câștigător sunt periculos de aproape de extreme: avariție sau cumpătare?

Zgârcă e o etichetă pe care vedem cum o pun, pe drept sau pe nedrept, prietenii și familia celor doi protagoniști. De la situații hilare, la unele care îți cresc tensiunea, scene bazate pe fapte reale în care se regăsesc tinerii cu speranțe și noi toți, ca români. Pentru că povestea pune sub lupă relația noastră cu banii și cu sacrificiile, aduce în prim-plan figuri stereotipale (vecinul curios, fata cu ofertele, băiatul cu cursurile de antreprenoriat, IT-stul etc.). Și, cu umor, dă de gândit.

Perspectiva folosită este cea la persoana a treia. Un narator omniscient merge alături de personaje în trecut și în prezent, dar care mai pierde uneori obiectivitatea. Și chiar este „auzit” de către unele personaje. La fel ca un personaj anume construit ca magic în carte (ambiguu însă), naratorul nu judecă, dar se implică emoțional și preia atributele persoanei sau cuplului pe care îl „spionează”.

Povestea este inspirată din fapte reale, dar reprezintă personaje construite ca amalgam de oameni, fără ca unul să fie direct extras din realitate. Faptele din carte, cum a fost criza din 2009, prețurile la raft într-un an, lecțiile de marketing și ideea de afacere sunt reale, dar întâmplările construite în jurul lor și personajele sunt fictive.

Cartea poate fi citită, și a fost citită, de tineri de 17 ani pentru lecțiile de marketing și regulile de viață în care crede un personaj. E citită de cupluri (și ea, și el, de la 20 la 55 de ani) pentru că surprinde momente care sunt amuzante, interactive sau relatable pentru ambii parteneri (cum ea cere să schimbe o roată – cum el o apără de soacră). E citită de bărbați pentru aspectele financiare și dialogul corect construit dintre bărbați, iar de femei e apreciată pentru elementul acela delicat, cald și care le lasă o stare de tristețe pe care nu o pot articula, când e gata.

Nu e nici o parodie, dar e amuzantă, și nici o poveste de succes, ca să o facă plictisitoare sau să dezvolte sentimente de antagonism. E o poveste de viață care place pentru că lasă loc de interpretare. Unii au numit-o manual de educație financiară, alții bază de terapie pentru cuplu. Pentru că are discuții despre bani, soluții pentru viața de zi cu zi, dar și cupluri bine închegate, care plac, atrag și reflectă realitatea, mature în gândire și alegeri. Copii amuzanți, un cățeluș adorabil, gemeni și BFFs.

Iar cititorii peste 55–60 de ani o savurează pentru poante, pentru amintiri și pentru a înțelege mai bine o generație care de la 7 ani a vrut să se pensioneze.

Cred că Zgârcă merită să fie ecranizată din același motiv pentru care am vrut să fie citită: deschide o conversație despre sacrificii și cum sunt privite ele din afară, în dezacord cu dorința prevalentă pentru îmbogățire și independență financiară. Se poate atinge un scop major fără sacrificii majore? Și oare când ajungi la obiectiv, mai ești tot tu și mai simți că merită? Care e punctul în care unii și alții decid: „Gata, până aici! Dacă fac și asta, deja nu mai e viață!”

Vedem cum sunt etichetați unii oameni pentru un singur obicei, fără a ști dedesubturile acelei vieți, și cum nimeni nu are un parcurs liniar, spre mai bine, zi de zi, an de an. Povestea nu dă dreptate unei părți sau alteia, dar tocmai prin neutralitate și subtilele lecții, prin acceptare, cred că deschide un dialog despre echilibru, compromisuri, visuri, sacrificii și ce înseamnă pentru fiecare o viață bună, nu neapărat bogăție. Și vine într-o perioadă definitorie pentru generațiile Y, Z și Alpha, care au crescut visând la mai bine, fără să știe tot timpul de ce e necesar să ajungă acolo sau, chiar, ce înseamnă acel mai bine.

Dacă generația trecută a avut La Bloc, iar Las fierbinți analizează viața la sat, în Zgârcă se pune lupa pe generația actuală, cosmopolită, care vrea pensie la 35 de ani și independență financiară. Satira socială este prezentă și în Zgârcă, dar e atenuată de un element cald, de înțelegere a zbaterilor și o mutare a responsabilității către privitor: e oare ok să punem etichete pe baza unui singur gest? Nimeni nu e bun și nu are dreptate complet, și niciunul nu e rău și nu face doar lucruri rele.

Întrebarea care se pune e: ai fi dispus să faci sacrificii și, dacă da, câte și până la ce extremă, ca să obții independența financiară? Personajele aici nu sunt caricaturale, dar sunt vii, colorate și distincte, special create pentru a reprezenta un conglomerat de oameni, unii pe care îi avem în jur, îi cunoaștem, ne sunt prieteni.

O miniserie ar fi ideală în cazul lui Zgârcă, pentru că are opt capitole și fiecare capitol reprezintă o zi. Dar, desigur, pentru că în fiecare capitol, pe lângă ziua trăită de protagoniști, cu evenimentele ei, avem și inserții cu trecutul lor, dar și un alt cuplu sau personaj care vine să scoată în evidență sensul acelui capitol și a atitudinilor puse sub reflector, este posibil ca mai multe episoade să dezvăluie o singură zi.

Dar și ideea unei animații pentru adulți, în genul Archer, mi se pare că ar funcționa, și ar fi prima de genul acesta făcută în România.

Beef, Teoria Big Bang, Taximetriști.