Singura poveste pescărească adevărată
Am văzut mulți pești la viața mea, dar unul de aur nu. Până să o văd pe ea. Loredana e zodia Peștilor și coincidența asta a fost prima care mi-a spus că ea e femeia potrivită, pe lângă faptul că o cheamă Loredana și numele ăsta parcă îmi sună în urechi de când sunt mic.
Așa că nu o să se supere dacă îi spun peștișorul meu de aur. Nu e limitată la trei dorințe, poate respira pe uscat și arată ca o sirenă. Și acum spune DA, ca să mai îmi îndeplinească o dorință.
Sfat de la un bărbat pățit pentru restul bărbaților: peștele de aur nu există, dar femeia potrivită se prinde cu
dragoste.
Întâlnirea noastră din al 9-lea cer
Bobo spune povestea începând cu partea lui preferată. E puțin mistică, dar nu îl contrazic când spune că sunt singurul peștișor de aur, așa cum nici el nu mă contrazice când îi spun să mai îndeplinească și el dorințe. Dar povestea noastră nu începe pe lac, pe ocean sau pe altă apă, ci undeva mai aproape de cer.
Anul 2007, anul 4 de facultate pentru mine. Și nu era chiar al 9-lea cer, ci etajul 9 din caminul Universitatii Tehnice din Cluj Napoca, dar, pentru noi rămâne chiar așa: un al 9-lea cer.
Îmi plac cifrele. Se integrează ușor în planurile pe care le fac tot timpul, pe termen scurt sau lung. Când ești în anul 4 la Management, lumea tinde să se așeze după schițele tale, chiar și într-un camin cu etaje săltărețe, care învață până în noapte și petrec până dimineața.
După mai multe calcule ieșite rău, am găsit necunoscuta planului ideal. Sau mai bine spus necunoscutul, Bobo.
El mi-a bătut la ușă într-o dimineață la ora 4 și mi-a rezolvat planul pentru un viitor care azi devine sigur. Sigur fericit. Și lângă el cifrele abia contează, pntru că nu ne mai gandim la toamna anului 2007 în general, ci la ziua de toamnă când ne-am întâlnit destinul, când ne-am găsit jumătatea unul în celălalt și eu am făcut prima afacere cu rezultat sigur și câștig garantat: relația noastră.
Investesc de atunci într-o afacere de viitor, care nu se măsoară în cifre, profit, ani sau foi cu planuri, ci în fericire și împliniri. Și care întotdeauna se împarte la doi. Noi doi.
Poștașul bate de două ori, destinul lasă bilete
4 dimineața este o oră ideală pentru livrat bilete și pus în mișcare viitorul. La asta mă gândeam eu când am bătut la ușa ei de cămin. Evident, ea gândea altceva, sau mai bine spus, visa, pentru că bătăile în ușă nu au impresionat pe nimeni.
Cu toate insistențele mele, cu ajutorul oferit de un coleg la fel de vizionar ca și mine, care era să îi pice în brațe când ea a deschis ușa, invitația la o petrecere matinală mi-a fost refuzată. Dar cred că am crescut în ochii ei la capitolul perseverență și nonconformism.
De la asta a pornit în mod oficial legătura noastră, de la o bătaie în plus în ușă, la o oră de ținut minte, pentru o invitație la o petrecere care, după atâta timp, nici nu mai știu dacă era reală, sau doar un pretext ca să o iau cu mine. Nu a venit la petrecerea de atunci, dar azi e sigur lângă mine.
Sfat de la un bărbat pățit pentru restul bărbaților: insistați doar la ușile care merită și la petrecerea de o viață invitați doar femeia potrivită.
Camera mea, sală de cinema
Am născocit planuri stând la țigară pe palier. Un film suna bine ca prim pas să mă apropii de ea, dar prea tradițională și prea liniștită e o sală de cinema. Când m-a lovit inspirația, mi-am spus că sunt bun, când ea a acceptat, mi-am zis că sunt un geniu. Așa am adus-o în camera mea, tranformată în sală de cinema doar pentru ea.
Cine cunoaște femeile știe că au mereu planuri de rezervă. Planul ei ca să nu rămână singură cu mine a luat chipul unei colege binevoitoare, care a îndurat neinteresată două ore de film alături de noi.
Oricum, ceva tot a mers bine, iar primul pas în relație s-a transformat în mers la pas, în discuții lungi și ferestre de mess aglomerate cu noi doi. Aveam același ritm și încă îl avem. Și cu toate planurile ei de rezervă, acum am prins-o singură și nu îi mai dau drumul.
Sfat de la un bărbat pățit pentru restul bărbaților: dacă vrei să îți prinzi aleasa singură, instalează-ți un cititor de amprente la intrarea în cameră…sau ia-o de nevastă.
Adio, dar te vreau cu mine
Clujul mi-a fost casă până nu a mai avut ce să mă învețe. Dar odată întoarsă la Bistrița, nu mai mă simțeam ca acasă fără Bobo.
Cum face orice femeie hotărâtă de ce vrea, care s-a săturat de vizite de weekend, l-am luat pe Nu în brațe ca să obțin un Da. Am apelat la o strategie care nu dă greș, care cuprinde cuvintele “Aici, cu mine, sau deloc”. M-am ținut tare, pentru că planul ăsta era totul sau nimic și m-au lăsat picioarele când el a apărut la Bistrița cu un buchet de flori și un Da hotărât.
Am aflat mai târziu că m-a urmat după o scurtă analiză a situației care s-a încheiat în mintea lui cu “Ce altceva am de făcut?”. Suntem împreună pentru că eu am talent de negociator și îl iubesc și pentru că el știe ce e bine pentru noi și mă iubește. Cu așa atuuri, lucrurile nu puteau să iasă decât bine.
Cine se trezește de dimineață…
De obicei se spune că departe ajunge. Eu am ajuns odată din Cluj la Bistrița până în ora 6 dimineața și tot cu un buchet de flori. Am știut pentru ce m-am întors și ea, motivul, mă aștepta. Timpul departe ne-a adus mereu mai aproape.
Cine zice că nu se face primăvară cu o floare se înșeală, pentru că din 2009 până acum lucrurile au mers din cald în mai cald pentru noi.
Și dacă tot am văzut că statul împreună nu ne face să ne dăm în cap și, deși mai spun uneori că vreau să o trag de urechi dar o iubesc prea mult ca să o fac, am hotărât să leg nodul strâns, ca să țină.
I-am zis “Vrei sau nu vrei?”, a zis că vrea și…
Sfat de la un bărbat pățit pentru restul bărbaților: un bărbat nu e bărbat până nu are curajul să își întrebe hotărât iubita „Vrei sau nu vrei?”.
Întrebare cu îmbărbătare
Noi doi suntem cei mai buni prieteni. Facem aproape totul împreună și chiar când hotărâm să facem câte ceva separat – ca plecatul lui la pescuit- tot facem ore suplimentare de stat împreună înainte.
Și chiar dacă îl cunosc și mă cunoaște, reușește mereu să mă surprindă. Una caldă, una rece, ca să nu ne plictisim. Așa se face că deși de ziua mea desfăceam cadouri și așteptam să aud în loc de La mulți ani o întrebare din partea lui – da, întrebarea aia la care se răspunde cu DA- a mai trecut o lună și a trebuit să revenim la Cluj ca să o aud.
Jocul de-a “Vrei să fi soția mea?” s-a jucat și acasă și în deplasare pentru noi. A pornit cu anticiparea din 17 martie 2010, la Bistrița, de ziua mea, când mi-am ținut răsuflarea ca să pot spune un frumos Da și s-a încheiat în 17 aprilie 2010, la Cluj, când am respirat în cele din urmă după întrebarea lui.
Cred că merit un premiu pentru recordul ăsta de ținere a respirației, dar și el merită unul pentru pregătire a decorului. Am trecut de la un restaurant potrivit pentru o întrebare, dar care a servit doar de îmbărbătare pentru el – ca o notă, bărbații au mai multe emoții decât femeile în momentele legate de întrebări și dansul mirilor-, și am ajuns pe cel mai înalt loc din Cluj, Cetățuia, unde inelul s-a așezat curajos pe deget. A rămas pe deget așteptând companie și după logodna din 3 iulie 2010.
În 2011 nu mai e nevoie de curaj ca să spunem iar Da. Și de data asta merităm amândoi premii, pentru că o nuntă se pregătește greu, iar dacă în ziua mare, deși obosit, ești tot lângă celălalt, nu mai te aștepți la surprize sau la îmbărbătări. Doar la felicitări și o lună dulce de miere.
O declarație”doi în unu”
Peștișor am făcut-o, soție o fac…ultimul meu Sfat de la un bărbat pățit pentru restul bărbaților trebuia să fie: Numa’ nevasta să nu îți fie șef. Dar renunț la el, pentru că nu poți câștiga în fața unei femei. Chiar dacă în acte sunteți egali, o femeie îți e șef și dacă nu ea semnează statele de plată.
Ea te suportă, ea zice Da când vrei să te duci la pescuit, ea se arde la mâini când îți face de mâncare și tot ea te roagă frumos să ieși la o plimbărică. Degeaba, noi bărbații nu suntem făcuți să spunem nu unei femei. Eu în mod sigur nu.
Recunosc, dau cu subsemnatul și parafez declarația că ea e șefa mea. Mă conduce spre un loc bun, îmi spune Da atunci când contează și îmi e și cea mai bună prietenă. Așa că nu aș alege pe nimeni altcineva. Iar eu sunt pentru ea, așa cum spune uneori, de parcă nu ar fi mare lucru, exact ce a căutat de când a înțeles ce merită cu adevărat în viață. Și asta nu e puțin lucru.
La urmă, am spus Da la tot
Chiar dacă îl vreau mereu cu mine, îi spun Da când vrea să plece la pescuit.
Ei i-am spus Da când m-a vrut aproape și am urmat-o la Bistrița.
(a se completa cu alte momente/situații pe care le considerați necesare, momente în care ați spus da)
Îi spun Da, de fiecare dată când vrea să meargă la un meci de fotbal cu baieţii.
Sesiunile lungi de shopping nu am cum să i le refuz… ci îi spun mereu DAAAA.
Vrei să îți scrii și tu povestea? Ca dar special, album, invitație sau amintire.
Contactează-mă la 0762.638.680 sau catalina@consultant.com
