Carte găsită datorită unei recomandări de film făcute de unul dintre regizorii mei preferați: Sean Baker. Filmul este Kes. E genial. Am căutat cartea și da, materialul e genial. Sau e doar pe gustul meu și vouă o să vă pară trist și scurt.
Dar scena e asta: băiat sărman, chinuit de familie, de școală, de colegi. Nu are prieteni, nu are cultură, dar are o pasiune și pentru ea învață. Se ridică mai sus decât ceilalți, ca șoimul lui.
Dacă v-a plăcut Shuggie Bain, o să vă placă și asta.
Cartea conține multe regionalisme sau limbaj local. Încerc cărțile autorilor englezi să le citesc în original, iar aici a fost greu.
”Did you hear her, Kes, making her mouth again?… Gobby old cow. Do this, do that, I’ve to do everything in this house…. Well they can shit. I’m fed up o’ being chased about…. There’s allus somebody after me.”
Singurele momente de gingășie sau blândețe în carte sunt cele în care Billy interacționează cu păsările.
În rest, viața lui e plină de Taci, Așa nu, Nu, Nu Nu, Nu
„O shut it, both of you.” „We’ he’s nowt but a big baby.” „An’ thar nowt but a big bully.” „I said SHUT IT.”
La școală e tratat la fel de rău, e pus în rolul de copil rău, deși nu face nimic pentru a ajunge acolo. El, de fapt, lucrează deja diminețile, e rupt de oboseală și profesorii răspund – așa cum și el îi va spune unuia – ca și cum deja îi cred pe copii cauze pierdute.
„You know it all, you young people, you think you’re so sophisticated with all your gear and your music. But the trouble is, it’s only superficial, just a sheen with nothing worthwhile or solid underneath.” – Asta spune directorul școlii.
Deși cartea asta ne arată că e ceva dedesubt la Billy: e pasiunea pentru păsări, dedicarea completă, răbdarea.
Mi-a rupt inima Billy. E tratat ca un ratat, ca ceva ieșit de sub o piatră, și momentul când spune povestea îmblânzirii șoimului e magic. E implicat, e mândru, știe să scrie pe litere cuvinte complexe din cartea lui de șoimărie.
Și mi-a rupt inima povestea lui Billy care nu apare în film, ci doar în carte: profesorul îi pune pe copii să scrie o poveste atât de fantezistă că nu poate fi reală. Iar Billy scrie: Era într-o dimineață și mama mi-a făcut micul dejun. Cam aici am început să plâng. Și nu m-am oprit nici după final.
Autorul, într-un interviu, spune: I could also have made Billy’s mother more caring. If I was writing it today I wouldn’t use dialect.
Așadar, vede ceva în neregulă cu povestea lui, dar eu cred că e perfectă așa cum e și, pentru câteva ore, merită să intrați în Anglia săracă a anilor 1960.
Recenzia Goodreads si cartea, aici:
A Kestrel for a Knave by Barry Hines
My rating: 5 of 5 stars
