O ofertă de nerefuzat
Dragostea la prima vedere e supraevaluată, dragostea găsită în timpul unui eveniment romantic, ca o nuntă, e subiect de film, iar dragostea la primul focus, zoom și click e ignorată total. Nouă o nuntă ne-a adus multe click, click, clickuri.
20 octombrie 2007 – nunta altcuiva. Pe lângă toate fotografiile marca Marius, în care personajele principale erau mirii, s-a strecurat și imaginea noastră. În imaginea în cauză apare tânara invitată, neatentă la fotograf și tânărul fotograf prea atent la invitată. Și cum un ochi antrenat nu lasă niciodată să scape „imaginea ideală”, ceva în mintea fotografului a făcut click. De atunci imaginea se reinventează și are decoruri din ce în ce mai exotice. Dar personajele suntem mereu NOI.
“Dacă imi dai Id-ul tău, o să fii prima care vede fotografiile de azi. Ce zici?”
Punct focalizat, punct câștigat și seara au urmat 2 ore de discuții pe mess și nicio fotografie în avampremieră. Dar… imaginea NOASTRĂ se contura.
Cum poți spune Nu la așa ofertă? Nu poți. Un Da plictisit a fost de ajuns. Și de aici, de la un Da spus într-o doară, vine un Da hotărât. Totul de la o ofertă de nerefuzat.
Rata-ta-tam
Am crezut că ochiul format pe fotografie o să mă ajute să îi păstrez imaginea în minte mai mult de o zi, două. Cum nu a mers, am mai cerut de la ea un Da, și mi-a acceptat clasica ieșire la un film. Clasic. Băiatul vede fata, băiatul place fata, fata zice da, băiatul o duce la un desene animat. Ratatouille mi-a urmărit de pe ecran mișcările de cuceritor. Totul era în favoarea mea. Ea acceptase invitația, era întuneric, eram aproape și ne uitam la un șobolan bucătar. De vis. Ea încă îmi spune: “Ți-am făcut viața mai ușoară când ți-am dat mâna”. Eu spun că partea grea a fost sărutul. Mult mai clar decât copilărescul “Vrei să fii prietena mea?” . Dar a mers. Cine spune că întunericul, un șobolan cu multe vise și un sărut nu duc la un cuplu să se uite la noi. Rata-ta-tam, Andra și Marius, NOI din octombrie 2007.
Dacă tăceai…mai rămâneai?
Care femeie nu vrea să fie adorată, nu simte nevoia să i se dedice un altar și o păpușă după propriul chip și să se inventeze melodii pentru și despre ea? Cred că una în toate mințile, pentru că doar un pățit suflă și în iaurt. Cred că la începutul unei relații, lista lucrurilor pe care nu ar trebui să le spui – dară-mi-te să le faci – ar trebui să includă, în primele 10 rânduri, sfatul “Nu îi declara niciodată unei femei că mergi acasă la tine și, în fața altarului pe care i l-ai dedicat, o vei venera toată noaptea”.
Și imediat în rândul următor de sfaturi „Nu folosi vreodată cuvântul voodoo”.
Dacă s-ar publica o astfel de carte, lui Marius…nu i-aș cumpăra-o.
Pentru că deși a făcut greșelile astea și nu știu câte femei ajung să inspecteze cu atenție distributivă mașina noului iubit, în căutare de – nu, nu flori, ursuleți de pluș sau alte cadouri- ci de obiecte utile în caz de sechestrare, dacă el nu spunea de la început CUVINTE, nu era el de azi.
Cuvintele lui de tot feul și în toate combinațiile posibile și imposibile, niciodată plictisitoare m-au terifiat, m-au făcut să râd și m-au înecat cu spaghete înainte să spun Da. Dacă rămânea “normal”, povestea noastră ar fi fost altfel decât este. Și nu aș fi vrut și nu o să vreau niciodată altceva decât am primit.
La vita e bella și La vie en rose la un loc
La Paris se fac nebunii. Se zice da beat de iubire și mai apoi, după o gură de realitate, Parisul se regretă și rămâne doar un Pa. Asta uneori. Alteori…e tocmai ca în povestea noastră, care s-a bătut în cuie la Paris. Tocmai Parisul boem a fost trezirea la realitate și acolo ea a simțit că Da a fost decizia corectă. În momentul ăsta cineva începe să creadă că a deslușit povestea tradițională a cererii în căsătorie. Dar nu, nu a fost la Paris și tradițională a fost doar ziua cererii, 14 februarie. Se întâmpla la Roma, în 2009, nu în mijlocul unei fântâni, ci la capătul unei spaghete. Peste tot în jur era plin de porumbei iubăreți și cupluri puse pe cereri în căsătorie. Tocmai de-aia ea nu se aștepta. Tocmai de-aia am lasat-o fără aer. Adică nu tocmai eu, ci spaghetele care au înecat-o, dar sună mai bine să spun că eu i-am tăiat răsuflarea. Așa cum și ea spune că de fapt m-a salvat, spunând Da. Nu o contrazic. Da a rămas și după Roma și după Paris și după fiecare alt loc vizitat și după fiecare nouă zi împreună.
Suntem doi, luați unul câte unul
Ne-am grăbit să semnăm actele înainte să ne spălăm hainele împreună. La un an după cererea ce mi-a stat în gât, la propriu, dar mi-a făcut mai bine decât oricare altă veste, am mers să semnez cu noul nume. În 11 februarie 2010 deveneam parteneri cu drepturi egale. Poate de-aia în luna de miere am plecat…doar eu. Reuniți după lupte grele și examene lăsate acasă, am reluat episodul “luna de miere”cu sosirea în miez de noapte la părinții neinformați. Și ce noroc pe noi că 2011 vine cu partea 3 din serialul nostru preferat, poate de data asta chiar o lună și chiar mai dulce ca mierea.
Tort cu dublu rol
Plănuiam poate inconștient de la început suprapuneri și sărbători numai ale noastre. Așa cum ei nu i-am sărbătorit anii, ci zilele, cele 8000, trecute de la naștere, și cum prietenii comuni ne-au recunoscut ca un cuplu abia după 64 de zile, 5 ore și 40 de minute, am plănuit viclean suprapunerea zilei ei de naștere cu o sâmbătă norocoasă ca zi a nunții. Și a rămas, motiv pentru care în 9 iulie 2011 să ne spuneți de două ori “La mulți ani!”, ca să vă dăm o porție dublă de tort, de două ori mai dulce.
Două rochii de mireasă și un costum condimentat
Am crezut că nu o să prind febra mireselor. Îmi era egal dacă ne prezentam la nuntă în haine de vacanță sau scoase din vitrine, cât timp rezutatul era același. Așa că prima rochie de mireasă a venit în viteză, firesc, conform erei în care trăim, cu netul, după o sesiune de “am văzut, mi-a plăcut, add to shopping cart”. După o vreme însă, singură în dulap, rochia s-a plictisit fără un costum alături și rochiei de 2010 i s-a alăturat rochia de 2011, ca să plănuiască împreună o surpriză pentru Marius. El a dat peste propria șansă de a-mi face o surpriză, când, în mijlocul Bangkok-ului, și-a găsit costumul. Am descoperit împreună că 12 ore sunt suficiente în Thailanda pentru măsurarea, comandarea și livrarea către un mire român a unei bucăți costum mire. Costumul s-a întors cu noi, pus strategic la “condimentat” într-o valiză alături de 23 kg de bunătăți locale.
Când mă gândeam cum vom arăta ca mire și mireasă, nu vedeam două rochii pregătite și un costum condimentat cu amintiri din Asia. De asta e așa frumos și avem totul: ceva nou, ceva vechi, ceva surprinzător. Ca noi în fiecare zi.
Sarea în bucate…
…e ea. În fiecare zi în care se trezește lângă mine sau stă de partea cealaltă a mesei. Dacă ar fi o Carte a Recordurilor pentru iubite, ea ar avea dedicate două pagini. Una în care aș declara pe proprie răspundere că mâncarea mea preferată este fiecare dintre cele 50 de feluri de paste gătite de ea într-un an (da, 50, provoc pe orice să încerce asta) și o a doua pagină în care ea ar fi eroina tuturor viitoarelor soții preocupate de dieta soțului, titlu datorat unicei porții de cartofi prăjiți pe care am mâncat-o în acel an. Și ca o notă, nici îngrămădirea celor 23 de kg de condimente într-un bagaj adus din Asia, alături de costumul de mire nu reușește să imite felul ei de-a fi.
Eu divorțez și tu mă vinzi, deci ne iubim
Ne-am rătăcit de sute de ori dar ne-am găsit drumul de fiecare dată. Am strigat unul după altul la nervi, în fericire și în multe gări străine. Și, deși într-o săptămână, prima de locuit împreună, i-am spus că divorțez, chiar de zeci de ori, și, pe când în țări străine, el a primit oferta să mă vândă și să devină milionar în dolari, noi ne întoarcem mereu împreună și mereu unul la altul.
Pentru mine el e un ghid, care mi-a arătat fotografia, lumea și partea plină din pahar, iar eu pentru el sunt o hartă, care îi arată detaliile, lumea și tot partea plină a paharului.
Lucruri rămase acolo și lucruri îngrămădite între noi
El – Floarea leelawadee, pe care nu ți-o pot aduce în România, oricât de mult aș vrea.
Ea – Părul tău, lăsat un an să crească pentru nuntă, și care mi se pare exact așa cum trebuie.
El – Ședințele de shopping specific feminine a care ai renunțat în favoarea călătoriilor noastre.
Ea – Luna de miere, partea întâi, petrecută la părinți…
El – Elefanții din lacul ….., care s-au scăldat cu noi și au ținut trompele sus pentru noroc.
Ea- Lecțiile de fotografie pe care mi le-ai dat ca să ajung să lucrez lângă tine.
El – Pizza pe care ți-o pregătesc, cam rar…
Ea- Aniversarea mea de 8000 de zile, știută doar de tine.
Vrei să îți spui și tu povestea? Contactează-mă la 0762.638.680 sau catalina@consultant.com
