*reading time: 3 min
Am invidiat, de când mă țin minte, sportivii. Față de constantele chinuri ale unui om care scrie, un om care FACE vede imediat rezultatul. E vorba de psihologie, desigur, pentru că orice varianță de acțiune ce oferă o formă de instant gratification este mult preferată de majoritate unei activități după care trebuie să aștepți ca să vezi/simți rezultatele.
Și încă nu am descoperit sentiment mai puternic, mai capabil să îmi trezească întreaga ființă, decât acela pe care îl aveam când intram pe un teren, galeria era sus, iar echipa fie spunea, fie arăta că e fericită că sunt acolo, că are importanță că sunt acolo, că lucrurile merg spre victorie.
Unele sporturi nu mint în legătură cu cine suntem.
Mă refer că ești tu și apogeul implicării tale este să dai 100%, să fii în formă de top și să ai și un gram de noroc. Mai mult decât atât nu poți face. Sau…
E cam așa în sport:
De când jucam volei, pe la 16 ani și până azi, dacă revin și doar să privesc la acest sport, el nu e diferit. Corpul uman nu a evoluat să facă scheme mai complicate de interceptare minge, de servă sau atac.
La fel și în fotbal. La fel și în tenis. Vitezele sunt aceleași, pasele se fac la fel, golurile se dau la fel, marcajele la fel.
Vitezele țin de om, nu de fizică sau gravitație, nu intervine niciun detaliu tehnic, ca un motor cu câțiva cai putere în plus ca să te avantajeze pe tine față de alții.
Un om, în sporturile de mai sus, e doar un om. Cât de bun este sau de valoros pentru echipă ține de voință, de dedicare și antrenament. Nu contează banii, nu contează numărul de suporteri, sponsori sau echipamente suplimentare.
Cele de mai sus sunt sporturi ce nu mint. Crează sportivi sută la sută reali, ce pe de o parte pot fi invidiați, pe de alta admirați și modele pentru cei ce se întreabă oare până la ce limită poate fi împins corpul uman.
Pe de altă parte, sunt și sporturi mincinoase.
Formula 1, din nou comparată cu sportul de acum 10-15 ani, e altfel. Nu doar oamenii potriviți pentru acest sport sunt aleși altfel, dar și campionii. Nu ceea ce poate corpul și mintea ta contează în totalitate. Ci investiția de bani, research și tehnologia. Nu talentul te ține într-o echipă și nu talentul e cel ce ajută echipa, ci pe jumătate contează și sponsorii pe care îi aduci.
Și sunt sporturi de miracol: gimnastica și patinajul de exemplu
Acum 15-20 de ani, când le urmăream, la gimnastică, la paralele, două salturi aduceau nota 10. Azi, ce fac gimnastele cu aceleași două paralele sunt lucruri pe care nu le pot explica. Iar patinajul a făcut un salt și mai incredibil și greu de explicat, cel puțin de către mine. De la ovații primite pentru un triplu axel reușit și uimire totală la un program ce includea o săritură cu patru rotații, astăzi programele cu doar 1 astfel de săritură sunt mediocre.
Iar dezbaterea filosofică pe care o am eu cu mine, în momentele dinainte de somn sau pauză de meci, este pe tema asta: cum ne dăm seama ce poate o ființă umană, cu adevărat și cât de mult contează admirația mea pentru un sport în funcție de limitele cerute unui om de la acel sport, dacă sporturile sunt atât de diferite, unele mint, altele găsesc talente tocmai pentru că sunt la fel, iar pentru unele, pur și simplu nu am explicație?
Cred că de fapt ești fan al unui sport care trezește în tine una dintre senzațiile astea: admirație, invidie, dorință sau oglindă pentru propriile aspirații și, în cel mai fericit caz, complete and total awe.
PS: Susține-mă cu un like pe pagina de facebook. Promit că o să te fac să zâmbești…prin povești.
Dacă vrei să scriu pentru tine, contactează-mă la 0762.638.680 sau catalina@consultant.com
Zi inspirată,
