Știi vorba aia că până nu încerci nu știi? Nu știi dacă îți place, dacă poți sau dacă ai ceva în tine care atunci când ești gata să renunți nu te lasă.
Ei, acum știu cum e să…citesc o carte nescrisă și să aștept să vorbesc în public despre ea.
O să zici cum adică, lasă enigmele și spune-mi ce ai mai făcut de crezi că ar trebui să fac și eu. Sincer, eu nu am făcut decât să deschid ochii. Și din experiențe să adun -impropriu spus- și prieteni, nu doar cunoștințe. Povestea începe la Muzeul de artă din cluj, unde, timp de o săptămână, am dat cu ciocanul în cărți. Așa…
…am ajuns eu de la un atelier de legare de carte (adică am învățat să îmi fac carnețele handmade) și vezi detalii AICI, să citesc o carte nescrisă pentru ochii lumii. Da, în premieră galactică.
Am și eu aspirații de autor, dar asta e pentru altă dată și aici este vorba despre Emilia Muller, fata de alături, care s-a amuzat cu mine și de mine la atelierul de legătorie, și, prin aburi de adeziv și împunsături cu acul, mi-a spus că a scris cărți.
Și oamenii care au scris cărți au, pentru mine, ceva la fel de fascinant ca inorogii.
Și așa se face că după încă două luni primesc de la ea cartea asta, în pdf și încă fără copertă, ca să-mi dau cu părerea online.
Aici e recenzia mea,pentru restul experienței cumpărați cartea.
“Aventuri de excursionist” te induce în eroare. Crezi că te va plimba, prin descrieri potrivite pentru simțuri sau sentimente comune călătorului român, prin opt orașe și-ți va spune cum se văd ele prin ochii unui călător care a decis să și scrie despre experiența lui. Pe jumătate primești ce aștepți.
Dar această carte încearcă să îți spună mai mult, mai mult chiar decât cum sunt văzute unele locuri de către cei care le traiesc. Regăsești rezidenți bizari pentru tine, ca cititor și străin, rezidenți parcă atemporali, care văd multe, cum sunt chelnerii și călătorii pe mijloacele de transport și care te pot surprinde oricând.
Nu este o carte ghid de călătorie. Dar îți spune șoptit, câteodată cu umor, uneori cu aer filosofic, prin referințe culturale și literare, despre cum fiecare ieșire e o experiență în care îți regăsești fie spiritul, fie zâmbetul, fie compania pe care o credeai străină.
Iar o surpiză plăcută este că poveștile se leagă, cumva, prin faptul că niciun personaj dintre cele secundare nu este cu adevărat al locului.
Așa am citi eu cartea. Ca un ascultător al poveștilor celor 8 personaje. Și le-am clasat ca povești despre regăsire. Sunt despre lucrurile de dincolo de aparență, despre ce găsești când ai răbdare, când mulțumești, când iei autobuzul greșit și când te simți complice la o aventură.
Și cum din neașteptatul unei călătorii șe nasc poveștile și zâmbetele, mai degrabă decât din pozele alături de statui.”
Și ca să fie experiența completă, mai mult decât să mă lase să citesc, Emilia mă lasă și să spun câteva cuvinte etc la lansarea oficială a cărții, despre ce am înțeles eu din cuvintele ei. 🙂 Sună fun, mai ales că o să aplic ce am învățat/văzut/apreciat la o ședință publică a Toastmasters Cluj (povesteam despre asta aici) și că prezent prin vorba la lansare o să fie și Victor Miron, autorul campaniei Cărțile pe față și a cărții de succes tRai în doi.
Așa că vă aștept la Târgul Gaudeamus duminică, de la ora 13. Și până atunci, zi de zi. în singurul loc în care cărțile nu stau în compania liniștii.
