fbpx

Mai jos sunt câteva testimoniale strânse pe facebook #cuvinteetc sau impresii la cald primite pe mail, care să vină pe post de recomandare. Copywriter sau content writer, scriu texte și astfel de reacții nu doar că mă recomandă, mă copleșesc.

 

 

 

 

 

 

Și după 20 de ani de scris, după rezultate consecvente de fiecare dată, cu tot ce înseamnă experiență și încredere în ce pot să fac, de fiecare dată când reacția la ce scriu vine așa, mă liniștesc și mai tare, mă bucur și celebrez.

Iar când persoane care nu îmi datorează nimic mă recomandă, așa cum s-a întâmplat mai jos, știu că acea persoană a fost mulțumită de munca mea.

 

 

Reacțiile acestea sunt mai mult decât recomandări, sunt lucruri de pus în ramă. 🙂 Pentru că fiecare are o anumită reacție la ceva ce îi place. Și fie că au fost texte, fie modul meu de lucru, le-am păstrat mereu, ca să am, atunci când poate nu o să mai vreau să fac asta sau simt că mă plictisesc, să am dovada și motivul că tot ce am lucrat a meritat.

 

Iar partea de scrieri creative, peste cea de scrieri care aă aducă bani, e mereu o întrerupere binevenită, o schimbare de ton și schimbare de mesaje. Căci vin reacții ca aceasta de câte ori scriu o poveste de dragoste pentru nuntă, pentru o scrisoare de dragoste sau o poveste pentru un cuplu ca dar de nuntă sau invitație de nuntă.

 

Alexandra andra 2 Andra Andrei 2 Andrei andy loredana norby

andreea b

Iar aici sunt review-urile paginii Cuvinte etc.. Impresii la cald de la cei pentru care am scris, în loc de recomandare copywriter, Cluj sau România.