
Cifre de la târgurile de carte
La târguri de carte, în România, în 2025 s-au vândut un număr record de cărți.
Număr record pentru România. Bookfest, târgul de carte care are loc în iunie la București, dar începe cu Timișoara, a raportat în 2025 vânzări record.
Deși cifrele își fac mai rar apariția în media, Mihai Mitrică de la Asociația Editorilor de Carte, a declarat: „A fost cea mai bună zi de sâmbătă din istoria târgurilor de carte de când facem noi măsurători și nu mă refer doar la Bookfest, ci și la Gaudeamus. 30.000 au fost cu siguranță.”(sursa)
Știm, din libertatea.ro, că sâmbătă, la Bookfest în 2025, editura Bookzone a vândut 6000 de cărți. La un preț mediu de 20 de lei per carte și cam 180 de edituri, puteți încerca să faceți un calcul.
Câte cărți citesc românii?
Sursele media spun că doar 3% dintre români citesc peste 10 volume pe an. Conform Eurostat, în 2022, doar 27% dintre români au citit cel puțin o carte în ultimul an măsurat. Pe când celelalte țări europene au medii la consumul de carte de 52,8%.
Totuși, târgurile de carte sunt aglomerate. Un reportaj al zf.ro a arătat că generația Z citește. Interesul lor este crescut. Iar, așa cum am scris mai sus, târgurile în 2025 au fost mai aglomerate ca de obicei.
La un târg de carte, pe lângă cele 150-200 de edituri sau booth-uri cu cărți, cadouri și materiale conexe, au loc și undeva la 500-600 de evenimente editoriale. Asta înseamnă că fiecare editură își lanseaza public noile apariții. Sunt prezenți și autorii, cărțile au cele mai mici prețuri din an. Așa că este o ocazie ideală de a te lăsa convins să citești o carte. De a pune întrebări despre ea autorului sau de a bifa achiziții pe listă ca un zgârcă 🙂
Eu voi fi la Bookfest Timișoara, în 20-22 martie, cu Zgârcă. Ne vedem acolo și la București apoi, în iunie la Bookfest București. Povestim noi mai multe când ne vedem la standul editurii Datagroup.

Târgurile de carte din România:
Așadar, să vă spun și care sunt târgurile de carte din România.
Salonul Internațional de carte Bookfest
La care voi fi și eu prezentă, la standul Editurii Datagroup, cu Zgârcă, este cel mai mare târg de carte din România.

Calendar Bookfest
📖 19 – 22 martie – Bookfest Timișoara, ediția a XIII-a
📖 3 – 7 iunie – Bookfest București, ediția a XIX-a
📖 18 – 21 iunie – Bookfest Cluj-Napoca, ediția a XIII-a
📖 2 – 6 septembrie – Bookfest Chișinău, ediția a IX-a*
📖 24 – 27 septembrie – Bookfest Târgu Mureș, ediția a XI-a*
📖 8 – 11 octombrie – Bookfest Brașov, ediția a X-a*
* date neconfirmate
Târgul de Carte Gaudeamus Radio România

Se află în 2026 la ediția 33, fiind cel mai longeviv din România și este finanțat de Ministerul Culturii. A început cu 11.000 vizitatori și acum a ajuns la peste 130.000.
”Gaudeamus e singurul târg de carte din lume organizat permanent de un post public de radio și a fost un catalizator important pentru democratizarea accesului la carte.”
Calendarul târgurilor de carte Gaudeamus în 2026 arată cam așa:
CALENDAR GAUDEAMUS
● Craiova: 11 – 15 martie, Teatrul Național „Marin Sorescu”
● Cluj – Napoca: 22 – 26 aprilie, Piața Unirii
● Oradea: 13 – 17 mai, Piaţa Unirii
● Buzău: 27 – 31 mai, Piața Daciei
● Brașov: 8 – 12 iulie, Piața Sfatului
● Sibiu: 20 – 23 august, Piața Mare
● Iași: 16 – 20 septembrie, Bulevardul Ștefan cel Mare
● Bucureşti: 2 – 6 decembrie, Pavilionul B2 Romexpo
Târguri de carte locale
Târgul de cArte Alba Transilvana – are loc la Alba Iulia, este la ediția nr 17
Târgul de carte pentru copii”, tot la Alba Iulia, are deja ediția a 7-a
Festivalul Internațional de Carte Transilvania sau FICT, care are loc la Cluj-Napoca, și se află în 2026 la ediția a 12-a.
Târgul de Carte LIBREX – Iași, care a început în 2025 și dorește să crească tradiția de carte în zona Iași
Târguri de carte internaționale
În 2025, România a participat la 10 târguri internaționale de carte, de la Leipzig, Bologna, Salonic, la Praga, Budapesta, Belgrad și Istanbul sau Bratislava și Sofia.(sursa). la Budaperta a fost și Invitată de onoare, pentru ediția cu numărul 30 din capitala ungară, vizitată de 70.000 de vizitatori. Ministerul Culturii transmite că au participat 40 de scriitori români (Gabriela Adameșteanu, Ioana Pârvulescu, Alexandru Vakulovski, Ciprian Măceșaru, Moni Stănilă, Filip Florian, Robert Șerban, Simona Epure, Radu Vancu, Alexandru Donovici etc)
1. În 2026, România a fost selectată ca invitată de onoare la Târgul Internațional de Carte de la Cairo.

Veștile se pare că au fost pozitive. 5,5 milioane de vizitatori au văzut și cărți românești. standul României de la Târgul de la Cairo a fost vizitat de peste 16.800 de persoane, pe parcursul a celor 13 zile ale manifestării.
Deși culturaladuba.ro scrie că ”Niciun scriitor și nicio carte în postările Ministerului Culturii de la Târgul Internațional de Carte de la Cairo” (sursa) Dezamăgitor.
2.România va participa ca invitat de onoare și la Târgul Internațional de carte de la Frankfurt 2028, la a 80-a ediție a târgului.
”Prin semnarea acestui contract, este marcat un moment-cheie și este recunoscută prezența literaturii române pe scena culturală internațională. ” (sursa)

O să spui că ce e atât de important acest anunț. Dar, ca idee, o țară invitată la astfel de târg e ca o țară ce găzduiește Campionatul mondial. Prinicpalul obiectiv ar fi creșterea numărului de traduceri din limba țării invitate în limba germană și în alte limbi. Cam 40% dintre cărțile publicate în germania sunt traduceri (față de 15-20% pe piața franceză sau de 3-5% pe piața americană).
Dar va crește masivinteresul publicului față de Țara Invitată de Onoare, iar editorii din întreaga lume de a publica titluri din țara respectivă. România a participat și până acum la acest târg, dar ca simplu expozant. O țară invitată de onoare în 2028 presupune expoziția într-u spațiu de 1.500-2.000 mp (față de numai 80 mp la ediția din 2024 și 100 mp în 2025).
Eu știu de ce merg la târgurile de carte:
- pentru a vedea autorii cum vorbesc din inimă despre cărțile lor
- pentru a primi autografe de la autorii preferați
- ca să prind cărți la prețuri bune
- ca să lansez cartea mea, Zgârcă și să fiu, pentru prima dată, de partea expozanților
Ne vedem la Standul Editurii Datagroup. O să vă aștept cu romanul meu despre independență financiară, sacrificii, bani și relații, dar și cu alte povești din portofoliul editurii: SF, fantasy, poezii, proză scurtă și non-ficțiuni.

Ne vedem acolo!
Fiți buni, bine și cu minte,
Cătălina (în câteva cuvinte)
Comandă Zgârcă dacă: apreciezi dialoguri naturale, dacă te întrebi cum poate ajunge cineva de la a mânca doar zacuscă pe pâini în criză, la a cheltui câteva zeci de mii de eurro pe ceasuri, dacă și tu crezi că banii schimbă dinamicile în cupluri sau în cercurile de prieteni. Alege-l dacă apreciezi umorul fin, relațiile naturale și caracterizările făcute prin acțiunile unui personaj.
Poți comanda romanul de la:
Editură Emag Libris.ro Cărturești