Strasbourg este un oraș pe trei niveluri. Asta am descoperit cât ne-am plimbat prin el, într-o minunată lună iulie. De la foarte vechi, la nou și apoi la modern, Strasbourg nu degeaba este vizitat de 10 milioane de oameni pe an (statista.com)
O să vă spun cum puteți petrece câteva zile minunate aici, și ce poti face in Strasbourg, dacă ești ca noi, un cuplu de 30+, pentru a avea un city break care să vă umple de amintiri frumoase și poze arătoase.
În 2023, o pisică din România a câștigat, la Strasbourg, titlul de World Winner în cadrul unei competiții prestigioase ce adună 1300 de pisoi din toată lumea. Știrea asta nu se leagă de restul articolului prea mult, dar îmi plac pisicile și aș fi vrut să fiu acolo pentru expoziție.
Strasbourg e în Franța sau în Germania?
Strasbourg este un oraș francez, deși are multe influențe germane, fiind aproape de granița cu această țară, care este râul Rhin.
Dar în istorie a fost și sub Germania, o dată prin secolul 13, apoi prin anii 1800 și dacă după primul război mondial a fost dat Franței, în timpul celui de-al doilea război mondial a fost recucerit de Germania. Influențele se văd în stilul clădirilor. Și poate și în mâncare.
Acum este un melanj de culturi, devenind și sediul Parlamentului European.
Unde ne cazăm în Strasbourg?
Spuneam că Strasbourg, acest oraș francez, are 3 niveluri. Am ales să ne cazăm în nivelul modern, pentru că transportul în comun este practic și simplu de folosit, așa că nu ne-a deranjat ca zilnic să facem 15 minute până în centru. Iar biletele pe mijoacele de transport în Strasboug au fost 4.6 euro pe 24h (2023).
Așadar, vă recomandăm acest hotel pentru liniște și prețuri: Hotel Strasbourg Montagne Verte
Itinerariu Strasbourg – 5 recomandări de ce poti face in Strasbourg
1.Muzeul de artă modernă
În drum spre centru, vei trece pe lângă desene murale imense și vei știi că arta e prin zonă. Dacă ai curaj și timp să explorezi, vei vedea și alte opere de artă gândite de artiști moderni ca Bertrand Lavier, cu imaginea de mai jos.
2.Lăcașurile de cult.
Evident că cea mai faimoasă cladire din Strasbourg e Catedrala Notre Dame din Strasboung. Dar înainte de ea, ca să o apreciezi poate și mai tare, vezi ce are de oferit și Église Saint-Pierre-le-Jeune, o biserică ci interior gotic, din secolul 14.
Și mai la est, ai și catedrala Sf Paul, într-un stil neo-gotic, construită în 1890, care se vede superb și de pe croazier, dar și la plimbare.
Dar să fim serioși, prima dată vei vrea să vezi minunăția asta cu cel mai înalt turn din Europa.
Cea mai veche catedrală gotică din lume, de la 1439. Iar ceasul din interior e nu numai ceas astronomic, ci și animat, e și calendar și arată și poziția planetelor.
La ora 12.30 în fiecare zi ceasul se animează, iar tu mai poți urca cele 332 de trepte până sus pe platforma catedralei, ca să vezi ”Parisul”. Glumesc, dar o să vezi tot ce se poate vedea, iar dacă e senin, se spune că poți vedea Germania (8 euro).
Iar alături de catedrală vezi minunata Kammerzell House, o casă în stil gotic, o casă medievală construită în 1427.
Sculpturile pe fațadă sunt cu regi, de la Cezar la Carol cel Mare. E impresionantă, dacă te gândești că vezi catedrale vechi, dar mai rar case. Ca și comparație, casele din Colmar, cele mai vechi, sunt din 1537. Vezi Blogul despre Colmar aici.
Plimbarea pe lângă catedrală vă oferă ocazia să vedeți arhitectura germană. Toată zona aceasta a centrului se numește Insula Strasbourg-ului.
Cu toate acestea, nu este partea cea mai veche din oraș. Undeva în estul acestei Insule, se ascunde, ca o inimă,
3. Mica Franță din pieptul orașului Strasbourg.
E un labirint de case, poduri și străzi vechi de la 1500. În această zonă a fost construit un spital pentru soldații bolnavi de sifilis ai Regelui Charles al 7-lea. Cum boala era numită boala franțuzească, locul a rămas în istorie ca Mica Franța.
E locul meu preferat din Strasbourg și aș fi petrecut aici zile întregi, chiar dacă e micuță.
Dar aici poți găsi:
- Casa Tanners, construită în 1572. Aici cei care prelucrau piei își făceau treaba, iar designul casei, cu spațiu aerisit sub acoperiș permitea mirosului să se disperseze.
- Podurile acoperite -Inițial erau parte din structura de apărare a orașului. Acum, perfecte pentru plimbări, și de admirat din croaziera oferită aici.
- Barrage Vauban – o operă de artă arhitecturală și inginerească, gândită de arhitectului lui Louis al 14-lea (Regele Soare) , genialul Vauban. E loc perfec t de admirat orașul, căci pe poți urca pe acoperiș.
De altfel, podurile care opresc oamenii și se deschid ca să treacă barca de croaziere sunt excepționale, ceva unic.
Iar un loc perfect unde să te odihnești la un pahar de bere este Au Petit Bois Vert sau L’ami schutz, pentru locația excelentă.
4. Parlamentul European
îl poți vizita fără taxă și fără rezervare. Noi nu am avut timp, dar uite că ar fi o idee pentru data viitoare.
5. Și alături de el, minunatul Parc de l’Orangerie.
Aici am trăit unele dintre cele mai frumoase clipe la Strasbourg. Am făcut un picnic și am avut ca invitate…berzele. Un spațiu minunat, gândit în secolul 17 și care te face să te simți că ai mers înapoi în timp.
Așadar, 5 obiective care sigur o să te cucerească. Și asta nu e tot ce are orașul să ofere. Ce vă recomand să faceți în plus:
– O croazieră
De la Pier Batorama Rohan Palace poți lua, pentru 45 de minute, o bărcuță care te trece prin toate zonele Micii Franțe. O să vezi, din jos din barcă, ce înseamnă să se lase și să se ridice apa cu tine, cum stă lumea la pod ca la semafor și cum arată minunatele case vechi și canalele. Prețul a fost de 17.5 euro (2023) Și ajungi până la Parlamentul european.
– Vizitați târgul de Crăciun din Strasbourg.
De ce este renumit Târgul de Crăciun din Starsbourg?
Pentru tradiția sa de peste 500 de ani. Funcționează din 1570, fiind astfel primul loc din Europa unde a avut loc un Târg de Crăciun.
Acum are anual peste 2 milioane de vizitatori pe parcursul lunii în care târgul este deschis (24 Noiembrie – 24 Decembrie).
Fun facts pe care să le spuneți prietenilor când le arătați pozele voastre din Strasbourg.
- Aici s-a scris imnul Franței, La Maersiellaise.
- Strasbourg e una din capitalele UE, alături de Luxembourg, Frankfurt și Bruxelles, datorită instituțiilor pe care le găzduiește.
- Gutenberg a inventat tiparnița aici în 1440.
- Se prea poate ca povestea Băiatului cu fluier să fi fost inspirată din evenimentul ciudat care s-a petrecut aici în anii 1500, când pe oameni i-a lovit boala…dansatului. Au dansat până la epuizare și unii până la moarte și nici azi nu se știe de ce.
În rest, bucurați-vă de melanjul local de arome franțuzești și germane, cu o masă de varză murată sau cârnați. Bucurați-vă de cafele și patiserie delicioasă, pentru că va fi nevoie de pauze la cât e de plimbat. Fiți atenți la graffiti, la numerele de pe străzi și la micile detalii cu care veți rămâne în amintire.
Mai multe idei de calatorie, trucuri si destinatii pe
Instagram – click here.
Călătorii inspirate vă dorim!
GALii, Catalina&Florin
”Conteaza ce faci cu timpul tau, pentru ca e limitat!”
Recomandari pentru lucruri care să vă facă o călătorie mai frumoasă>
- A special dry body oil made for glamourous feelings Nuxe Body Oil
- Special cool boots like these Boots
- A special dress Festival Dress
Legal disclosure: *These links are affiliate links. If you buy a product through these links, we get a small share of the price (without the product being more expensive for you). It’s up to you if you use them, thank you for reading!