Capitolul 1
Ăsta nu e loc de vândut gogoși
Era vara lui 2003, avea 18 ani și toată lumea îi spunea Oana, iar ei nu îi trecea prin cap să se supere. Avea ea altele pe suflet, ca pierderea marii iubiri. Oh…pare tragic, dar medicamentul recomandat e o ureche care să asculte și un umăr prietenesc pe care să plângi. Dar mai ales, o nouă „iubirea vieții”. În momentul ăla, ea nu știa, dar tipul în pantaloni de blugi tăieți și maieu negru, înconjurat de stripperi, avea să fie EL. Până să ajungă să fie el, a fost nesimțitul care nu mai pleca de la masa unde ea povestea cu patos de nesimțitul care fusese iubirea vieții ei și de care se despărțise. E, așa se scriu poveștile.
El s-a uitat peste pozele din albumul ei școlar și dacă îi luceau ochii, nu era de la luminile din Salsa, nici de la reflecția lor în poze. Dar ea avea bani de dat pe cafeaua care merge bine la vorbă, nu pe gogoșile lui, așa că prima întâlnire nu a adus nicio tranzacție de vânzare cumpărare produse de patiserie sau produse neperisabile, ca dragostea.
Dar întâmplarea face ca odată ieșită din local, ea să îl reîntâlnească. Și salutul ei, cumva special, spune el, a fost ceea ce i-a fixat licărirea în ochi și pata pe creier.
Capitoul 2
Din glumă, la gumă și…
Curtarea a durat câteva luni pentru el. Nu din lipsă de interes, ci din rațiuni tehnice, de permutare a perechii actuale, a scaunelor la mesele din Salsa și a determinării unui moment propice. Pentru a trece de la stadiul de întâlnire ocazională și Serus, serus, la întâlnire plănuită.
Ritualul curtării ei de către el a inclus, printre altele, demonstrații de dans –ea zice că au avut efectul căutat- conversații și cereri de sfaturi, tras cu ochiul și zâmbit pe sub mustață. Și să nu uităm de atitudine. Cum altfel, fără atitudine, i-ar fi ieșit SMS-ul învingător:
„Servus prințeso, n-ai vrea să ieși în seara asta cu mine?” La care ea a zis Da, că poate gogoșile îngrășau dar sucul îi plăcea. Și scena s-a derulat ca într-un film, cu vânt din față și păr răvășit, cu el venind dintr-o parte, ea din alta, ca două staruri de cinema. Erau, cumva, personaje în propriul lor film. La coada calului, în Matei Corvin.
Iar scena așteptată, a sărutului, e…în ceață. Dar a pornit de la o glumă despre gumă și fix ca în glumă el avea gumă și hopa țopa ea l-a sărutat. Pare clar de aici, nu? Ei, în cele din urmă s-a ajuns la…
Capitolul 3
…pizza de o săptămână=Love story de o lună
Cum întâlnirea a decurs bine, ea mai avea de făcut un pas ca să decidă dacă e de urmat sau nu scenariul cu el. Așa că și-a dus sora să îl vadă și să-i dea binecuvântarea, după care a început urmărirea în mod decisiv, agresiv și poate chiar rentabil. Pentru că orele ce le petrecea la telefon cu el se contorizau pe cartele și se contorizau și ca momente speciale, de povestit.
Și sunt multe de povestit, deși încă suntem la primele 6 luni de când se cunoșteau și nici măcar ziua 1 de cuplu. Vine și ea, imediat. În mod ciudat, ce a convins-o a fost o bucată de pizza expirată, trimisă prin Poșta Română, de la mare, de către el. Na, i-a fost milă de fată, rămasă în Cluj și cu stresul BAC-ului pe cap.
Dar a trecut și examenul ăla, iar el s-a întors, înainte să ajungă pizza. Bine că între timp ei îi era poftă de altceva. Vroia la mare și cine era el să o refuze, când la soare te puteai uita, dar la ea ba. Prin internet caffe-uri au decis împreună ruta și locul de cazare, iar companie în călătorie le erau și părinții lui. Nu conta. Ba chiar inițial ea a crezut că pleacă singură, și că numaidecât îl vede pe peron, râzând și că îi face cu mâna. Mai era de lucru la capitolul încredere.
Mai ales când el se descrie ca “mare miștocar, nebun cu țepi și atitudine”. Ce ea nu îi spunea, poate, era că de fapt și de asta îl plăcea. Și pentru casetofonul lui care le-a cântat Time of my life, din Dirty Dancing, și pentru jocul cu degetele de pe geamul compartimentului și pentru că nu a pârât-o la mama soacră atunci când nu a mâncat tot din farfurie.
Dar escapada la mare nu s-a încheiat ca în alte povești, pentru că asta nu e ca orice altă poveste. Și povestea asta are nevoie de puțin suspans, așa, cam de 1 an, de puțină furie, care ei i-a adus o casetă VHS cu filmul Salsa, pe care încă o ascunde el și de ceva maturizare, ca și el să fie pregătit.
Capitolul 4
Între baros și nicovală se renovează relații
Ea știe mai bine ce aventuri a avut el în acel an. El e de acord că ea știe mai bine. Tot ea a știut și ce să vândă ca să îl facă să reintre în viața ei: o porție de spaghete bolognese. Pentru că se plictisea acasă și avea chef de spart pereți. Așa a ajuns el la bustul gol lângă ea, lovind peretele în cauză. După multe dezbateri sprijinită de tocul ușii, întrebări existențiale sub praf de moloz și final de vară…ea nu l-a ales pe el. I-a plăcut ei cum a ieșit lucrarea, dar parcă nu își încheiase propria istorie.
Dar a încheiat-o curând, cu un mic ajutor de la soartă, când în mijloc de nuntă vechea ei poveste a spus cuvinte pe care ea nu mai vroia să le citească. Și a ales. Împinsă de nervi, de furie, de ambiție și răzbunare, adică de toate lucrurile care le fac pe femei să funcționeze, ea l-a sunat pe el sa vină, el a venit și a prins-o de mână.
Au dansat la nuntă și de la nuntă au plecat în locul unde s-au cunoscut acum un an, poate mânați de amintiri, poate chemați de soartă.
Iar la șase dimineața, sub influența unui shake de banane, în față la Speed, a început să li se scrie povestea în comun, dar deloc comună. Chiar dacă era 13 septembrie, toate semnele bune erau acolo, între două corpuri care se cunoșteau prin dans și printr-un joc de du-te vino care i-a ținut pe vârfuri. Semne ca bătăi nebune de inimă, intimitatea unei conversații ce se simțea ca prima și mai ales un al doilea prim sărut care, ca în alt film, a făcut-o să ridice piciorul, și pe care îl ține aminte, cu lux de amănunte și așa cum trebuie, ca primul.
Capitolul cinci
Împărțim viitorul în rate de minim 12 luni
În dimineața acestui al doilea prim sărut, lucrurile au devenit oficiale repede.
Ea întreba: Și acum ce facem?
El răspundea: De acum împărțim viitorul.
Și cum printre tinerii din România bine știm ce înseamnă asta, au intrat în rate.
Primul angajament adevărat, primul hop. Pentru prima mașină. Care i-a purtat în lungul și în latul țării, câteodată în fugă, pentru dans, câteodată în dans sau mai bine zic Magic Step(s), pentru vacanță, câteodată în vacanță, pentru lucru.
Și ca să nu obosească, el i-a recomandat ei adidași în locul tocurilor, iar de atunci tot poartă adidași, că na, ai nevoie să fi aproape de pământ când pământul are tendința să să învârtă prea repede și viața să îți pregătească tot felul de surprize.
Unele plăcute, ca vacanța de două săptămâni prin țară, după ce munca era gata în timp record, unele neplăcute, cum ar fi o noapte petrecută în mașina înzăpezită, după o demonstrație de dans la munte.
Iar unele dintre ele greu de încadrat la plăcut sau neplăcut, cum ar fi telefonul pe care ea l-a primit și în care el îi spunea să pregătească cât mai multe frigidere. De ce? Pentru cele 700 de înghețate și 4 kg, tot de înghețată, pentru tabăra de dans.
Dar asta e viața, știi, o serie de surprize, pentru că oricât de mult te-ai pregăti, cumva e altfel atunci când chiar trăiești lucrurile.
Capitolul șase
Vrei să…cumperi castraveți?
Inelul aștepta. În geaca lui, în timp ce ea o purta. Așa că ea a știut dinainte că urmează întrebarea. Și evident, ca să iasă surpriza, întrebarea nu a fost pusă. În niciuna dintre cele trei ocazii în care era normal, natural, de așteptat să fie pusă.
Nici de ziua ei, când s-a făcut transferul de proprietar. Nici la cina cu părinții ei, când, contra modicei sume de “o plasă de castraveți de Luduș” – na, soi de soi- mama ei o dădea pe ea spre păstrare lui. Și nici la cina cu ambele familii, când atenția era îndreptată, normal, în a întreține conversația.
Cumva inelul a ajuns pe mâna ei, fără să zică Da, fără să gândească Ba, dar a ajuns la ea. Și nu a contat că romantismul nu le-a ieșit în pași perfecți atunci, pentru că altfel ar fi fost o poveste banală. Așa sunt ei iar pașii lor în viață, ca și salsa, se numără în
Repede-Repede-Lent
Iar ca să înțelegeți analogia, repede au fost făcute pregătirile de nuntă, repede a fost decis dansul, iar lent vine de la repetițiile pentru ele, încheiate cu sudoare, râsete și uneori cu atacuri de teamă, mai ales când camera îți oferă spațiu doar pentru pași, nu și pentru aruncări, iar fereastra mai stă și deschisă. Nu, nu a aruncat-o pe geam, pentru că nu asta faci cu șansa ta la fericire.
În schimb, s-au ținut bine unul de altul, s-au ținut destul cât să conteze, și chiar dacă nu sunt ei cuplul tradițional, care apare zi de zi la braț, și emană romantism, ei apar acum, zi de zi, pe Youtube, și milioane de martori le lasă comentarii în care le spun că emană romantism prin al lor dans murdar, în alb.
Capitolul de început
Dacă pare că ai puțin de spus, e pentru că ai trăit mult
Ei spun că au crescut împreună. Timpul spune că au învățat. Pe lângă ceea ce știu, au învățat că viața e compromis și uneori surprizele sunt singurele despre care simți că ai ce să povestești, chiar dacă ți se par bruște, monumentale și greu de făcut. Și nu par multe pentru că le ții minte în câteva secunde, dar la construirea lor ai investit săptămâni, luni, ani.
Așa cum plecarea la Veneția pare doar un moment, de spus în două minute, el conține trăirile a doi oameni care pregăteau supriza –el și sora ei-, care împachetau haine, tăceau și conspirau, și a unuia care a trăit-o și a zâmbit când, luată de la lucru, a fost dusă altundeva decât acasă.
Dar nu numai plecările sunt surprize. Sunt povești, da, dar el spune că singura ei surpriză pentru el a fost o venire, nu o plecare.
Nu despre Erik e vorba, nu, el a fost un cadou. Unul care le-a adus pasul de Lent, după ani de Repede-Repede.
Dar Patrik a fost poza de pe Watsup, apărută pe ecranul telefonului când el era în biserică și spusă lumii peste trei luni. Vezi, sună a poveste, și asta doar în câteva cuvinte.
Și alte cuvinte: lama, mașina, vocea României, telefoane, play station, staroste, wedding planner. Stau pe un singur rând, dar conțin ore întregi de amintiri pe care, atunci când se regăsesc, în casa lor, în serile de duminică leneșă sau diminețile de luni, le văd, uneori, în ochii celuilalt. Și e de ajuns.
Au trăit destule. Și chiar de știu sau nu, de o fac conștient sau nu, dansează în continuare, zi de zi, în ritmul care i-a adus împreună.
Fast- Fast- Slow
Relația lor: Aventură- muncă- familie
Imaginea lui: Șmecher – Bărbat – Tată
Imaginea ei: Rebelă – Dansatoare – Mamă
Joburile lor: Din nevoie- Din greșeală – Din pasiune
Și, acum, familia lor: DOI-TREI-PATRU
Ritm perfect.
PS: Susține-mă cu un like pe pagina de facebook. Promit că o să te fac să zâmbești…prin povești.
Dacă vrei să scriu pentru tine, contactează-mă la 0762.638.680 sau catalina@consultant.com
Zi inspirată,
