*reading time: 5 min
E atât de important să lași parte din tine, ce știi, ce vezi, cum vezi, pe foi.
Azi vorbim despre cum o poți face și tu. Din cărți, dar și cu un model din realitate.
Emilia Muller a încercat totul, de la povești pentru copii scrise și chiar desenate de mânuța ei – fără să fie instruită ca artist vizual – la nuvele și până la romanul la care visăm atunci când spunem că vrem să scriem o carte. Și am ținut să întreb, pentru noi toți cei curioși, cum ajungi să scrii o carte, în cuvinte și procese simple, nu ca toate sfaturile venite din stratosfera autorilor motivaționali sau mega cunoscuți ce se rezumă la a spune: dacă vrei poți!
Și Emilia zice:
– Nu te apuca de scris o carte dacă: crezi că le știi pe toate.
– Scrie o carte dacă: vrei să afli lucruri despre tine.
Mai multe în interviul de mai jos.
Înainte de interviu, o serie de CUM SĂ, venite direct din cărți.
*Cum se scrie un best-seller – Monica Ramirez
*Invata cum sa-ti trezesti scriitorul interior in 21 de zile – Lisa Fugard
*Cum sa scrii o carte de aventuri – Paul Dowswell
*Cum sa scrii o poveste reusita – Christopher Edge
*Cum sa nu scrii un roman – Howard Mittelmark, Sandra Newman
*Și aici cartea Emiliei – Cusătoresele – pentru o lectură plăcută sau un cadou fain, contemporan
*linkurile de mai sus duc către magazinul online și au comision de trimitere. Dacă le comandați, ajutați acest blog să crească.
Dar ca să știi cum e și realitatea, să vedem ce zice EMILIA:
E în aceeași măsură ciudat și fain să cunoști un autor ce poate ușor să facă o grămăjoară de cărți într-un raft de bibliotecă, nume peste numele ei, și ea să îți spună de unde să începi și cu ce te alegi dacă scrii o carte.
Emilia Muller îmi este prietenă. Printr-o coincidență forțată puțin de aerul de primăvară, la un atelier de legare de carte am aflat că Emilia e autoare. Și râdea frumos, așa că de la o primă conversație am ajuns azi la aproape 3 ani de când o citesc și bem cafele de Cluj la Meron.
Emilia pot fi eu, Emilia poți fi tu. Pentru că prima ei carte a fost publicată în regim self publish. Încă mai e implicată în procesul de promovare a cărților ei și încă are emoții când vorbește la lansări. Și are câteva sfaturi practice și câteva secrete despre noul ei roman. Dacă vrei un mic ghiont spre a te apuca de scris, sau pur și simplu vrei o recomandare faină de carte ca de primăvară…uite: o prezint pe Emilia Muller.
- Care e parcursul tău până acum, la primul tău roman?
Pe piață, se găsesc acum 4 cărți și jumătate. De la poveste pentru copii, cu ilustrații făcute de mânușițele mele am ajuns la roman, trecând etape de nuvelă și scurte povestiri. Însă nu cred că scrierea trebuie să treacă prin etape de întindere sau adresabilitate. Azi poți scrie thrillere, iar mâine poți scrie povești pentru copii. Cred că singurul lucru care evoluează este cum te poziționezi tu față de scrierea ta.
2. De unde și de ce ai început să scrii și cum a devenit scrisul o carte, și nu doar bloguri/ articole?
Eu am fost norocoasă să-mi văd numele pe o carte acum 12-13 ani. Lucram pe atunci în cadrul unei edituri și jonglam cu limbile străine. Așa că acest aspect a fost din vreme eliminat. Mă amuz uneori la gândul că sub numele de Emilia Muller se găsește beletristică, iar sub numele de domnișoară diverse dicționare sau ghiduri de conversație.
Ideea de a transforma scrierea într-o carte a venit din două sensuri: dorința arzândă de a face lumină în destinul bunicului meu și concursurile literare pentru scriitori debutanți, care au loc din când în când.
De acolo, n-am mai făcut decât să trimit manuscrisul la diverse edituri până când cineva a considerat că merită publicat.
3. De unde începe și cum se scrie o carte?
Începe de la o poveste. Ceva ți-a captat atenția și te urmărește. Dacă vrei să îți respecți muza, te apuci și creionezi ceva, orice, doar-doar să nu uiți ideea. Dacă ești mai răzvrătit de fel, este posibil să refuzi să iei în vedere să scrii despre ceva ce poate nu te încântă prea mult la început. Mie mi s-a întâmplat să compun într-o zi povestea, dar să-mi ia 3 luni să desenez ilustrațiile. Cu romanul, în schimb, a fost altceva. Ideea o purtam cu mine de vreo 4 ani, însă nu m-am simțit pregătită, nu știam nici ce îmi doream să transmit. Însă când un băiat a scăpat pe podeaua unei librării din Cluj-Napoca o ditamai cărțuluia, acela a fost momentul meu de declic. Dan-Miruna s-a născut atunci.
4. Scrii sau iei notițe de mână, notezi idei? Sau direct pe calculator?
Notez citate sau fraze care par să ascundă mai mult decât înțelesul principal. Am un fișier în Word în calculatorul meu care este în continuă creștere. Dar am și fițuici, carnețele cu idei sau încercări de scriere.
5. Ce îți spui când nu ai chef nici să deschizi calculatorul?
Eu mi-am făcut un obicei de a avea săptămânal o pauză de la calculator și de la telefonul mobil și îmi pare că am câștigat timp făcând asta. În zilele când n-am chef să tastez nici măcar o virgulă, atunci nu mă forțez. Cred că anumite lucruri nu trebuie împinse până peste limită.
N-ai chef, fă o schimbare de cadru. Ieși, ocupă-ți mintea cu altceva și muza se va întoarce! Chiar când te aștepți mai puțin. Pentru astfel de momente e bine să ai la tine un carnețel.
6. Care e cel mai dificil moment (în afară de a începe) în viața unei cărți?
Cred că cel mai dificil moment este atunci când realizezi că trebuie să lași cartea să-și urmeze cursul. Pe unii îi va convinge, pe alții nu. Însă niciunul dintre aceste două cazuri nu-l are în centru pe scriitor. Ea/ el nu mai există decât în formă de nume pe copertă. Cartea deja nu-i mai aparține. De aici și relația strânsă pe care o poți găsi între un cititor și o carte.
7. Cât durează să scrii o carte?
Cred că depinde și de întinderea lucrării. Documentatul, în sine, pentru roman n-a durat mult, însă pe parcurs mi s-au întâmplat tot felul de lucruri, am avut revelații, am descoperit oameni (în cazul acesta, muze) pe care mi-am dorit foarte mult să-i descriu în carte. Pentru nuvelă, mai mult timp mi-a luat documentatul decât scrisul, iar colecția de scurte povestiri am scris-o în 6 luni.
8. Momentul tău preferat din viața unei cărți.
Sunt atât de multe, superficiale și nu prea. Începând de la alegerea copertei la paginarea ei și apoi la momentul, aproape religios, când îți vezi cartea pe un raft, într-o librărie. Însă pentru mine, momentul preferat este să ascult păreri despre carte de la un străin.
Ușor de citit la fel cum un episod din ceva serial care îți place e ușor de vizionat, romanul Emiliei mi-a ocupat plăcut jumătate de zi. Și apoi cealaltă jumătate cu idei și putina introspecție, ca asa face bine la o minte odihnită. (extras din recenzia mea de pe Goodreads)
9. Cât citești anual și asta contează în procesul creativ?
Citesc mult, dar nu pentru că ține de meserie, ci pentru că simt nevoia. Dacă mă ții 2 zile fără să citesc câteva pagini, lipsa se transformă în durere fizică. De asemenea, citesc și să mă documentez. Chiar și atunci când ce scrii vine din experiență proprie, tot ai nevoie de alte impresii pentru a fi sigur că ești fidel ideii pe care o descrii.
10. Care stil te prinde?
Îmi plac foarte mult thrillerele, cred că de aceea am încercat să introduc în roman mici artificii de thriller.
11. Care este autorul tău preferat și de ce? Apare prin cărțile tale?
Vlad Mușatescu. Indiscutabil. Apoi, vine sigur Augustin Buzura cu al lui ‘Recviem pentru nebuni și bestii’ (o carte pe care nu mă satur s-o recomand). Dar revenind la Vlad… acest scriitor minunat nu a fost suficient promovat. Și e păcat! Au romanele lui atât de multe să ne spună despre viață, despre familie, despre cum să-ți găsești drumul în viață, despre ambiție, despre modestie, despre visare și eterna străduință cu gândul la reușită. ‘Unchiul Andi Detectivul și nepoții săi’ este prima carte de Vlad Mușatescu pe care am citit-o. Asta după ce m-a făcut sora mea curioasă. Râdea cu atâta poftă că mi-am zis că este cazul s-o citesc. Și, Doamne, m-am îndrăgostit! Am citit tot ce am putut găsi scris de Vlad Mușatescu. Cele 4 volume din seria ‘Aventuri aproximative’ prezintă o mai amplă descriere a tuturor poeților și scriitorilor contemporani lui Mușatescu decât chiar ‘Istoria literaturii române’ a lui George Călinescu.
Vlad nu apare menționat în niciuna dintre cărțile mele, însă blogul meu îi onorează memoria.
12. Dacă ai fi un personaj din cărțile tale, care ar fi el? Dar din orice altă carte?
Cred că cel mai bine m-ar descrie veverița Șugu pentru că sunt mereu pusă pe șotii, îmi place să spun bancuri și să mă pun la curent cu altele noi (am chiar o prietenă care are grijă de aspectul acesta) și să-i fac pe ceilalți să râdă.
Unchiul Andi-detectivul este personajul pe care mi l-aș atribui, dacă ar fi să aleg o carte scrisă de altcineva. De fapt, de aici a plecat dragostea mea pentru Vlad Mușatescu. Aveam senzația că mi-a creionat personalitatea în cele mai fine detalii. Sunt poznașă, iubitoare de frumos și de oameni dispuși să-și deschidă sufletele și creierele, aventurieră, dornică de călătorii, încăpățânată și ambițioasă, dar mai ales zâmbăreață.
13. Ce te determină să scrii?
Povestea. De când mă știu, prietenii mă încurajează să le povestesc din pățaniile mele. Cumva, acest lucru m-a făcut să fiu mai atentă la ce se întâmplă în jurul meu, pentru a mă putea prezenta cu ‘material didactic’ în cazul în care sunt întrebată. Oricare lucru din jurul nostru are o poveste. Uite, anul trecut cei de la Radio România Cultural au avut un proiect dedicat Anului Centenar și în fiecare luni era prezentată povestea unei case. Mi-a plăcut așa de mult! Avem așa de multe case frumoase, lăsate în paragină și care au atât de multe lucruri să ne povestească. Dar, de fapt, și un stilou sau o sacoșă pot face subiectul unei povești minunate. Felul în care apare legătura de foc dintre lucru și scriitor pentru a se obține o poveste, ei bine… acest lucru este deja de domeniul magiei.
14. Poți trăi din scris în România?
Este greu să răspunzi la întrebarea asta fără să îți fie teamă că vei leza sentimentele cuiva. Deja am auzit de atât de multe ori că a scrie este un hobby, încât am senzația că nu este necesar un răspuns la întrebarea aceasta. Să vorbesc din experiență proprie, așa cum îmi place, nu, nu prea ai cum să trăiești din scris în România.
15. Cum ai ajuns la editura la care publici și cum poate un tânăr autor să facă la fel și să găsească pe cei care să le publice cartea?
Ultimele 3 cărți au apărut la editura Eikon. Directorul editurii este un iubitor de carte cum rar mi-a mai fost dat să întâlnesc.
Cheia succesului în publicare, și nu numai, este insistența. Chiar dacă primiți refuzuri, continuați să trimiteți editurilor manuscrisele voastre.
PS: La final, un articol de pe booknation.ro despre cum se publică o carte și cum să trimiți manuscrisul la edituri este mai mult decât util. Poți găsi și informații despre selfpublishing, paginare, idei de lansare și promovare.
16. Inspirația pentru acest roman Cusătoresele și rezumat de 10 cuvinte.
Inspirația este însăși viața.
Rezumat: un băiat se deghizează și lucrurile încep să se complice.
17. ‘Cusătoresele’ este scris din perspectiva unui bărbat, de ce alegerea asta?
Ideea mi-a venit atunci când un prieten mi-a spus că și-ar dori să afle ce se întâmplă în capul prietenei lui. Așa că mi-am dat silința să descriu preocupări feminine mai puțin cunoscute, iar adevăratul test a fost să creez un personaj masculin convingător.
18. Pentru cine e indicată cartea?
Chiar cred că romanul ‘Cusătoresele’ nu este o carte doar pentru femei. Bărbații care au citit-o, m-au asigurat că li s-a părut o prezentare bună a gândurilor lor și au apreciat subiectele mai puțin dezbătute.
19. Cum alegi o copertă pentru cartea ta?
Am o prietenă pictoriță deosebit de talentată.
(ART_vision – Mara Alina Iuliana)
Când am terminat cartea, n-aveam nici cea mai mică idee despre ce aveam să punem pe copertă. Știam că aș dori să fie o prezență feminină și ceva care să inspire mister. Am vorbit cu Iuliana și am întrebat-o dacă are vreun tablou care s-ar potrivi descrierii. Și îl avea. V-am zis eu că-s norocoasă!
20. Personajul preferat din cartea ta?
Îmi place foarte mult Amalia din ‘Cusătoresele’. Are o manieră calmă, care impune respect și adorație celor din jur.
21. Ți-a scris cineva după ce a citit o carte a ta să te întrebe lucruri?
Cel mai frumos mesaj l-am primit de la o doamnă care a citit romanul și căreia i-a plăcut povestea intrusului Dan. Tot dânsa mi-a scris că pe când citea se gândea că l-ar vedea adaptat într-un film regizat de Iura Luncașu. În schimb, povestea Laurei a întristat-o și spera că i se va face dreptate.
22. Vor mai urma cărți?
Eu așa îmi doresc, să vedem și cum colaborează muza responsabilă de scriitura mea.
23. Un sfat pentru cei care vor să scrie o carte?
Scrieți fără să vă preocupați dacă sunteți în trend sau nu. Scrieți și arătați-le celor apropiați ce scrieți. S-ar putea să primiți indicații prețioase. Scrieți chiar și atunci când vi se spune că n-aveți talent, că scriitura voastră nu convinge și că nimeni nu ar fi interesat de ce aveți voi de comunicat. Scrieți!
Sper că v-a plăcut și vouă interviul și mai ales senzația aia că poți întreba pe cineva care e aici, acum și a avut ambiția să termine o carte, ceva despre cum a reușit și cum o poți face și tu.
Citiți cărțile Emiliei, merită ca povești și merită ca imbolduri pentru a vă apuca și voi de treabă!
Dacă aveți întrebări pentru Emilia, îmi puteți scrie mie aici sau ei pe Facebook.
- Câteva linkuri utile:
Pagina de autor Facebook Emilia Muller-o puteți întreba diferite lucruri și o puteți urmări
Comandați cartea aici – pentru o lectură plăcută sau un cadou fain, contemporan - Cum se publică o carte– articol booknation.ro
Zi inspirată,
Cătălina
Alte articole asemănătoare:
