O fi la noi ceva nebunie, dar ne-am dorit sa bifam cateva capitale din Europa in scurt timp si pe langa Berna, Paris, Madrid, Budapesta, Viena, Zagreb, am ajuns si la Eterna Roma.
Mare parte din oras e in UNESCO World Heritage, asa ca stii siguri ca ai ce vedea. E deja atat de cunoscut orasul ca pe langa toate drumurile care duc la Roma, ai si avioane o groaza, si idei de la mii de bloguri despre ce sa vezi si ce sa faci aici.
Dar noi avem un stil mai aparte. Pe langa atractiile obisnuite, cautam mici comori, ca restaurante anume sau strazi mai speciale, locuri mai ciudate si experiente deosebite. Am mers 64 de km in 5 zile, asa ca o sa iti faci media de pasi, dar te alegi si cu super amintiri. Oricum o sa ai nevoie de miscare, ca sa dai jos caloriile din pizza, paste, vin si suppli, caneli sau maritozzo pe strazile pavate.
Ce sa vezi in Roma: idei mai inedite, dar si traditionale
Primul lucru pe care trebuie sa il stii este ca de la Ciampino (unde ajunge avionul de la Cluj), poti ajunge in roma in 2 feluri. Primul, mergi cu 1 bus si 1 tren ca sa ajungi la gara centrala. Busul e 2,7 euro, iar 1 bilet de 24 ore pe mijloacele in transport din Roma e 7 euro (in 2023). Un abonament de o saptamana, Luni-Duminica e 24 euro.
Vezi aici detalii.
Sau poti ajunge cu un bus pana la statia Anagnina (1.2 euro) si de acolo spre centru cu Metroul A.
Traficul e nebunesc odata ce ai ajuns in oras, de parca de la cei mai ordonati (romanii care au construit primele drumuri lungi), au ajuns sa stie asa bine strazile ca nu tin cont de rosu, pietonale sau treceri de pietoni. E ok, daca esti atent. Si in special daca vrei sa conduci aici, fii pe faza constant. E plin peste tot de masini lovite/atinse in spate si in fata. Ne si gandeam ca aici merita sa ai doar masini mici si ieftine.
Trebuie sa faci cu mana la busuri sa opreasca sa te ia si sa apesi butoane ca sa te dai jos. Si e nevoie clar sa ai pantofi buni de mers.
Pentru ca drumurile sunt…romane (adica multe dintre ele sunt inca pietruite si tocurile nu au sanse aici). Chiar si daca esti in bus vei simti cand treci pe strazile vechi, caci sari ca mingea in sus odata cu suspensiile.
O sa mai ai nevoie de ceva de pus pe cap, pentru ca tot la 200 de metri sunt capele si biserici.
Ador marama asta, pentru ca e romaneasca si are personalitate, de la
Ie pe Marie.
Si o sa zici ca de ce sa mergi sa vezi toate bisericile, nu sunt la fel? Dar incepem cu punctul 1 Lucruri inedite ce sa vezi la Roma si te convingi ca merita sa intri in toate.
1. O capela care poate fi a doua cea mai frumoasa dupa Capela Sixtina
Viziteaza nu un muzeu, ci biserica Sant’Ignazio.
Da, Capela Sixtina e de vazut si pe lista tuturor, dar cati crezi ca au vazut, pentru 1 euro, minunatia asta, opera asta de arta care parca e in 3D?
Iezuitii, ramasi fara bani cand au construit biserica, au inovat si in loc de dom, au creat iluzia unui dom, cu ajutorul lui Andrea Pozzo, care a desenat ceva ce pare ca se misca, ca sa arcuieste. SF. Ignatiu se vede cum e purtat spre cer de ingeri, si nu o sa te saturi de detalii. Introduci 1 euro in fanta si tavanul se aprinde.
Un alt tavan superb este si la Basilica of Santa Maria in Trastevere. Si locul in sine e important, caci reprezinta prima biserica crestina din Roma, construita, potrivit legendei, de Papa Callistus I in 340 d.h.
Basilica of Saints Ambrogio and Carlo al Corso are o alta pictura murala impresionanta, „Fall of the rebel angels”, de Giacinto Brandi.
Iar biserica Santa Maria Maggiore este cea mai mare dintre cele 80 de biserici dedicate Fecioarei Maria, din Roma. Este construita pe locul unde se spune ca Fecioara i-a aparut in vis Papi Liberius. Si aici este ingropat si faimosul Bernini (1598-1680), sculptor baroc.
Si desigur ca stii de Panteon, cu tavanul lui gaurit si impresionant.
Dar uneori, seara, si daca mergi pe strada si te uiti in casele oamenilor (nu e frumos, dar e frumos ce vezi), o sa dai de opere de arta.
2. Opera ascunsa a lui Bernini, dar nu intr-un muzeu.
Operele lui Bernini pot fi vazute in Galeria Borchese, desigur. Sau la Vatican, in Capela Sf Petru, unde vedeti Baldacchino.
Dar fara bani pentru intrare puteai vedea o sculptura a lui si la Biserica Santa Maria della Vittoria. O biserica frumoasa in sine, dar ce o face speciala este opera de arta a faimosului scultorul Bernini, terminata in 1653. O faptura aflata in momentul primirii gratiei divine, sculptura mai este numita si Transcendenta Sfintei Teresa.
3. O galerie care te face sa te simti ca intr-un desen 2D
Daca la majoritatea galeriilor in Roma se plateste intrarea, aici o sa poti pasi fara plata. Galeria Sciarra este ca un cub in care intri si vezi 2D.
Dateaza din sec. 16 si are acoperis de fier, dar ce te va atrage este perspectiva ciudata. Este una dintre cele mai frumoase curti sau pasaje din Roma. Cand a fost construita a fost considerata una dintre cele 4 minuni ale Romei, alaturi de Palzzzo Fornesse, Palazzo Borghese si scara din palazzo Ruspoli. Cauta-le si pe acestea!
4. Pizza cea mai buna e la mana, la Florida, in Roma
Poate nu te astepti, ca na, e doar mancare de strada. Dar am gasit un loc cu nota 4.8 din 5 la 2400 de recenzii si micile bucati de pizza ar trebui interzise prin lege. Ca mergeam noaptea pe strazile din zona si scoteam sunete indecente, atat de buna a fost pizza de aici.
Si poti sta sa iti faci plinul, caci peste drum este un sanctuar pentru pisici, si le poti urmari printre ruine, cand tu mananci. Si mananci iar.
5. Biscuiti ca de la bunica pe o strada laterala, la Biscottificio Artigiano Innocenti
Era plin, desi mai ferit de lume. Si mirosul te loveste de la 100 de metri distanta si te imbie la clipe de nostalgie, caci miroase a copilarie. Localul e mic, deloc pretentios si doamna de acolo nu vorbeste engleza. Asa stii ca e veritabil locul. Plus ca se fac biscuiti de familia asta aici din 1916.
A fost premiata de nenumarate ori si pe drept. Biscuitii sunt divini, pur si simplu. Ii pot compara doar cu cei de la
maicutele ascunse din Madrid.
Nota de 4.8 din 5 e pe bune si indiferent de ce incerci, o sa iti placa.
6. Inghetata ca de lapte de vaca rasfatata
Ma rog, ce vreau sa spun e ca inghetata asta depaseste orice asteptari. Mai ales aroma de castane, e o nebunie. Am inceput sa mananc si a trebuit sa stau jos, ca ma dadea pe spate gustul. Gelateria e mai restrasa, are nota 4.7 din 5 la 3300 de reviews si efectiv nu am destule cuvinte sa o laud. Daca ma intorc la Roma e oprire obligatorie aici, avand inghetata mai buna decat la vestitul Frigidarium.
La Frigidarium recomandam insa combinatia lor clasica, ceva galben cu biscuiti.. E local tot de nota 4.7 din 6000 de reviews, dar e mai comerciala, mai la strada. Nu dai gres.
Si inca o gelaterie mai putin cunoscuta, La Romana, pe care v-o recomandam cu drag, pentru ca nu e de ratat. Au o aroma, de mere coapte, care te lasa masca.
Bineinteles, tot nota 4.7 din 8000 de recenzii, si efectiv incredibile gusturi. Iar locatia e tare draguta.
7. O parte din Egipt, vazuta la Roma.
Daca nu ai ajuns sa vezi piramidele, fie din Egipt fie in Franta, fa un ocol la Roma si vezi o piramida construita in secolele 12-18 inainte de Hristos. I se spune Piramida lui Caius Cestius, si este un mormant roman, pentru un praetor, care probabil a servit in Egipt. Piramida poate fi vizitata si in interior, cauta online programul.
Si
daca iti place Egiptul, atunci cauta si cele 13 obeliscuri egiptene care au fost transportate la Roma de romani, chiar din Egipt.
Asa de indragostiti au fost romanii de ele, ca in Egipt au mai ramas 7. Da, mai putine ca la Roma.
Printre cele de la Roma, cauta obeliscul lui Dogali si cel al lui Montecitorio.
8. Prin gaura cheii, la secretele Romei
Un loc unde nu am intalnit turisti, dar este incredibil de interesant, atat prin prisma a ceea ce vezi, dar si a parcului dragut de aproape.
Parcul e plin de portocali si are o priveliste superba a orasului, caci acest deal este 1 din cele 7 coline pe care sta Roma.
Sunt anumite locuri pe care nu le poti rata. Stii de Piazza Navona …
Stii de Treptele Spaniole
Insa stii de acest loc secret pe Dealul Aventine?
Imediat ce ajungi sus pe deal, cauta poarta verde de la cladirea ce serveste Cavalerii de Malta. Apropie-te de poarta si pregateste telefonul.
Asta vezi prin gaura cheii, un secret bine pastrat, si minunat de amuzant.
Privelistea se aliniaza perfect cu gradina, ca sa vezi domul bisericii Sf. Petru.
Incredibil.
9. De sus, ca sa vezi toata Roma
Urca si la Grădina Pincio pentru o panorama grozava. Fie ca esti in drum spre Vila Borghese sau ai nevoie de o pauza, sus la capatul scarilor spaniole si in stanga ajungi aici, deasupra Romei.
9. Paste to go, la fel de bune ca la trattoria
La Pastaciutta e un fel de Salad Box de la noi. Mergi si pastele se pragatesc acolo, in fata ta. Si alegerea clasica cu piper e atat de buna! Dar poti sa incerci si ceva cu trufe sau ca mine, cu sos rosu.
Si desi e lant de to go, pastele au fost mai bune ca la restaurantul din Trestavere unde am mancat.
Au nota 4.7 din 4200 de recenzii, asa ca se pare ca si altora le-a placut mult meniul simplu, dar delicios.
Si orice altceva ati incerca aici, nu ratati faimoasele Maritozzo, mici delicii cu poveste. Se fac sin Roma antica. Erau pregatite ca dar pentru viitoarele mirese, de unde si numele de maritozzo, adica sot. Erau date in prima vineri din martie si inauntru se puneau inele sau alte mici cadouri.
Uite idee de cerere in casatorie 😉
10. Daca esti cititor sau iubitor de povesti de dragoste sau ai o persoana draga alaturi, mergi pe podul Milvio
Acest pod a fost facut cunoscut de scriitorul Federico Moccia in 1963, cand a scris Trei metri deasupra cerului, ( sau Tre metri sopra il cielo) iar povestea lui Step si Babi a facut furori. Ca sa isi arate dragostea, cuplul a pus un lacat pe pod. Si de atunci, se tot pun lacate pe acest pod si pe toate podurile din lume. Da, autorul a pornit trendul.
Iar tu poti gasi cartea aici, daca vrei sa citesti despre mai multe locuri din Roma.
E mai departe de centru, undeva in Nord, dar daca iubesti, mergi departe! 🙂
11. Bonus, pentru o plimbare, case care pot fi opere de arta.
Iar e un loc mai putin vizitat si era gol cand am fost noi.
Ce poti vedea? Piazza Mincio, in cartierul Coppere. Un mix de cladiri in stil art deco si Liberty, cu candelabre pe afara si forme ciudate.
Sunt proiectate toate de Gino Coppede in 1915, toate cele 26 de cladiri si 17 vile fiind speciale, alaturi de Fantana cu broaste. Relaxati-va pe aici, departe de turisti in orice anotimp.
Cam acestea au fost locurile speciale pe care vi le recomandam, mai altfel decat cee ce pozeaza si vede toata lumea.
Alte mentiuni speciale:
- Belvedere Tarpeo, loc de unde poti sa vezi Forumul roman de la inaltime.
- Fantana Trevi dimineata sau iarna :)) cand nu e nimeni.
- Altarul patriei, impresionant monument in Piata Venetia, care la fel, iti da o panorama faina.
Si desigur, privelistile clasice din Roma.
Pasta la vista, sa aveti vizita inedita!
Mai multe idei de calatorie, trucuri si destinatii pe
Drumuri bune vă dorim!
GALii, Catalina&Florin
”Conteaza ce faci cu timpul tau, pentru ca e limitat. Trezeste-te devreme!”
Recomandari de tinute pentru city break:
Legal disclosure: *These links are affiliate links. If you buy a product through these links, we get a small share of the price (without the product being more expensive for you). It’s up to you if you use them, thank you for reading!